Cenzorate Asociatii de Proprietari 3

Extrase din Legea 196/2018, OMFP 3103/2017, Statutul si Regulamentul de Ordine Interioara (ROI) privind Asociatiile de Proprietari din Romania.

ART. 5

În cazul modificării suprafeţei utile a unei proprietăţi individuale, toate cotele-părţi indivize din condominiu se modifică proporţional.

ART. 7

În cazul unităţilor de proprietate imobiliară cu mai mult de un proprietar, raporturile de coproprietate sunt reglementate potrivit dreptului comun.

ART. 10

(1) Autorităţile administraţiei publice locale organizează în cadrul aparatului de specialitate al primarului un compartiment specializat în sprijinirea, îndrumarea şi controlul asociaţiilor de proprietari.

(4) Compartimentele prevăzute la alin. (1) exercită controlul asupra activităţii financiar-contabile din cadrul asociaţiilor de proprietari, din oficiu ori la solicitarea unuia sau mai multor membri ai asociaţiei de proprietari.

(5) La propunerea compartimentelor specializate în sprijinirea, îndrumarea şi controlul asociaţiilor de proprietari din cadrul autorităţii administraţiei publice locale, primarul, în baza unei hotărâri a consiliului local, atestă persoanele fizice în vederea dobândirii calităţii de administrator de condominii.

(6) Atestatul prevăzut la alin. (5) se emite în baza următoarelor documente:

a) certificatul de calificare profesională pentru ocupaţia de administrator de condominii, conform prevederilor art. 2 lit. f);

b) cazierul judiciar care să ateste că nu a suferit nicio condamnare, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru o infracţiune de natură economico-financiară;

c) cazierul fiscal.

ART. 17

(8) Acordul de asociere şi statutul asociaţiei de proprietari, actualizate, se depun de către preşedintele asociaţiei de proprietari, ori de câte ori sunt modificări, la judecătoria în a cărei rază teritorială se află condominiul.

(3) Toate asociaţiile de proprietari sunt obligate să afişeze, la loc vizibil, pe peretele exterior al imobilului, în imediata apropiere a căii de acces în condominiu, sediul şi denumirea asociaţiei respective.

ART. 20

(1) Fiecare asociaţie de proprietari este obligată să deţină un singur cont bancar.

(2) În vederea plăţii cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari, datele de identificare ale contului bancar prevăzut la alin. (1) se comunică tuturor proprietarilor prin afişare la avizier, odată cu lista de plată a cheltuielilor asociaţiei de proprietari.

(3) Prin datele de identificare ale contului bancar menţionate la alin. (2) se înţelege numele titularului contului, banca la care este deschis contul, sucursala şi codul IBAN.

ART. 21

(1) Pentru modificarea sau completarea statutului ori a acordului de asociere, în cadrul adunării generale a asociaţiei de proprietari este necesar acordul a cel puţin jumătate plus unu din numărul proprietarilor din condominiu.

(2) Modificările şi/sau completările trebuie să fie motivate şi aprobate prin hotărâre a adunării generale a asociaţiei de proprietari într-o şedinţă convocată şi desfăşurată cu respectarea prevederilor statutului asociaţiei de proprietari şi ale prezentei legi.

(3) Orice modificare sau completare a statutului sau a acordului de asociere se înregistrează la judecătoria care a emis încheierea judecătorească de înfiinţare, fără alte formalităţi.

(4) Modificările şi/sau completările aduse statutului sau acordului de asociere fără respectarea prevederilor alin. (3) nu sunt opozabile faţă de proprietarii care nu sunt membri ai asociaţiei de proprietari sau faţă de terţi.

Regulamentul condominiului

ART. 22

(1) Proprietarii din condominii trebuie să adopte un document scris cu privire la regulile şi condiţiile de folosinţă a părţilor comune ale condominiului şi normele de conduită şi bună vecinătate dintre proprietari, numit regulament al condominiului.

(2) Regulamentul condominiului se iniţiază de către preşedintele asociaţiei sau de către comitetul executiv al asociaţiei de proprietari, se dezbate şi se adoptă în adunarea generală a asociaţiei de proprietari cu acordul majorităţii proprietarilor din condominiu şi este adus la cunoştinţă, prin afişare la avizier sau prin înmânarea unei copii conforme a acestuia, tuturor proprietarilor, în termen de 7 zile de la adoptare.

(3) Regulile de folosinţă a proprietăţii comune nu vor fi afectate de schimbarea titularului dreptului de proprietate.

(4) Regulamentul condominiului nu poate impune nicio restricţie exercitării drepturilor proprietarilor în afara celor care sunt justificate prin destinaţia imobilului, aşa cum este prevăzută în proiectul tehnic şi cartea tehnică a construcţiei.

(5) Toţi proprietarii, precum şi chiriaşii din condominiu sau persoanele care sunt găzduite pe perioadă determinată în condominiu sunt obligaţi să respecte regulamentul condominiului. Responsabilitatea informării chiriaşilor şi a persoanelor care tranzitează condominiul referitor la prevederile regulamentului condominiului aparţine proprietarului.

(6) În cazul nerespectării regulamentului condominiului de către unul dintre proprietari sau chiriaşi, ceilalţi proprietari pot sesiza preşedintele şi/sau comitetul executiv al asociaţiei de proprietari cu privire la aceste nereguli.

Drepturile proprietarilor din condominii

ART. 27

Toţi proprietarii membri ai asociaţiei de proprietari au dreptul să participe, cu drept de vot, la adunarea generală a asociaţiei de proprietari, să îşi înscrie candidatura, să candideze, să aleagă şi să fie aleşi în structura organizatorică a asociaţiei de proprietari. Pentru a beneficia de dreptul de a fi ales, persoana în cauză trebuie sa aibă capacitate deplină de exerciţiu.

ART. 28

(1) Proprietarii din condominiu au dreptul să fie informaţi în legătură cu toate aspectele ce privesc activitatea asociaţiei, să solicite în scris şi să primească copii după orice document al acesteia. Proprietarii care solicită copii după documentele asociaţiei de proprietari vor suporta costul de multiplicare a acestora.

(2) În vederea bunei informări a proprietarilor, asociaţia de proprietari amplasează la loc vizibil un avizier la care sunt afişate documente, în conformitate cu prevederile prezentei legi.

(3) Proprietarii din condominii au dreptul să primească explicaţii cu privire la calculul cotei de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari şi, după caz, să o conteste în scris în termen de 10 zile de la afişarea listei de plată. Preşedintele asociaţiei de proprietari este obligat să răspundă, în scris, la contestaţie în termen de 10 zile de la primirea acesteia.

(4) În cazul în care preşedintele sau administratorul nu ia toate măsurile necesare în scopul facilitării accesului proprietarilor la documentele contabile sau la orice alt document al asociaţiei de proprietari, conform legii, proprietarii au dreptul de a notifica despre aceasta comitetul executiv şi cenzorul/comisia de cenzori. În situaţia nesoluţionării sau a soluţionării necorespunzătoare a solicitărilor notificate în termen de 10 zile de la depunerea acestora, proprietarii se pot adresa compartimentelor prevăzute la art. 10.

ART. 29

(1) În cazurile în care unul dintre proprietari împiedică, cu rea-credinţă şi sub orice formă, folosirea normală a condominiului, sau a unor părţi componente, potrivit destinaţiei acestora, şi creează prejudicii celorlalţi proprietari, proprietarii prejudiciaţi sau orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său se poate adresa în scris preşedintelui, comitetului executiv al asociaţiei de proprietari şi instituţiilor cu atribuţii privind respectarea ordinii şi liniştii publice sau, după caz, instanţelor judecătoreşti.

(2) Dacă o hotărâre a adunării generale a asociaţiei de proprietari, o decizie a comitetului executiv sau a preşedintelui este contrară prevederilor prezentei legi sau este de natură să prejudicieze interesele proprietarilor, aceştia sau orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său poate sesiza cenzorul/comisia de cenzori, compartimentele prevăzute la art. 10 sau, după caz, poate solicita instanţelor judecătoreşti anularea în tot sau în parte a hotărârii/deciziei şi/sau repararea pagubei cauzate.

(3) Orice persoană sau orice proprietar care se consideră vătămată/vătămat într-un drept al său din cauza neîndeplinirii sau îndeplinirii defectuoase a atribuţiilor de către preşedinte, membri ai comitetului executiv, cenzor/comisia de cenzori sau de către administrator se poate adresa în scris compartimentelor prevăzute la art. 10 sau, după caz, instanţelor judecătoreşti.

Cenzorate Asociatii de Proprietari

Obligaţiile proprietarilor din condominii

ART. 30

(1) Proprietarii din condominii au obligaţia să notifice preşedintelui orice schimbare intervenită în structura şi numărul membrilor familiei prin deces, căsătorii sau naşteri, persoanele luate în spaţiu, precum şi locatarii/comodatarii ca urmare a închirierii sau a împrumutării locuinţei.

(2) Notificarea prevăzută la alin. (1) se face în scris în termen de 10 zile de la schimbarea intervenită, de la luarea în spaţiu, respectiv de la semnarea contractului de închiriere/comodat.

(5) Dacă proprietarul unei locuinţe ori al unui spaţiu cu altă destinaţie provoacă daune oricărei părţi din proprietatea comună sau din proprietatea individuală a altui proprietar din condominiu, respectivul proprietar are obligaţia să repare stricăciunile sau să suporte cheltuielile pentru lucrările de reparaţii.

ART. 31

(1) Cu un preaviz motivat scris de 5 zile emis de comitetul executiv al asociaţiei de proprietari, proprietarul este obligat să permită accesul preşedintelui sau al unui membru al comitetului executiv, administratorului şi al unei persoane calificate în realizarea lucrărilor de construcţii/reparaţii, după caz, în proprietatea sa individuală, atunci când este necesar să se inspecteze, să se repare ori să se înlocuiască elemente din proprietatea comună, la care se poate avea acces numai din respectiva proprietate individuală. Fac excepţie cazurile de urgenţă când termenul pentru preaviz este de 24 de ore.

(2) În cazul în care proprietarul nu permite accesul în proprietatea sa, în conformitate cu prevederile alin. (1), acesta răspunde civil şi penal, după caz, pentru toate prejudiciile create proprietarilor afectaţi, în condiţiile legii.

(3) Proprietarii din condominiu care suferă un prejudiciu ca urmare a executării lucrărilor prevăzute la alin. (1) sunt despăgubiţi de către asociaţia de proprietari, din fondul de reparaţii.

(4) În cazul în care prejudiciul este cauzat de către executantul lucrărilor de intervenţie, persoană fizică/juridică, despăgubirea va fi recuperată de la acesta, în condiţiile legii.

(5) Lucrările de intervenţie la elementele componente ale proprietăţii comune, efectuate în baza alin. (1), se execută în condiţii stabilite de comun acord şi consemnate printr-un acord semnat de către proprietar şi asociaţia de proprietari.

(6) În situaţia în care, pe parcursul executării lucrărilor de intervenţie în baza prevederilor alin. (1), se afectează în orice mod proprietatea individuală, cheltuielile necesare pentru aducerea la starea tehnică iniţială a acestora se suportă în condiţiile alin. (3) şi/sau (4), după caz.

ART. 32

(1) Proprietarii sunt obligaţi să ia măsuri pentru consolidarea şi modernizarea condominiului, modernizarea echipamentelor, instalaţiilor şi dotărilor aferente, montarea contoarelor pentru individualizarea consumurilor la nivel de proprietate individuală, reabilitarea termică în scopul creşterii performanţei energetice, precum şi reabilitarea structural-arhitecturală a anvelopei condominiului pentru creşterea calităţii arhitectural-ambientale a acestuia, potrivit prevederilor legale, în condiţiile menţinerii aspectului armonios şi unitar al întregului condominiu, indiferent de natura intervenţiilor.

ART. 33

(1) Proprietarii din condominii care îşi înstrăinează locuinţele sau spaţiile cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă sunt obligaţi ca la întocmirea actelor de înstrăinare să facă dovada plăţii la zi a cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari şi a utilităţilor publice.

(2) Notarii publici vor autentifica actele de înstrăinare a unităţilor de proprietate imobiliară din condominii numai dacă este îndeplinită una din următoarele condiţii:

a) proprietarul prezintă o adeverinţă din partea asociaţiei de proprietari, care reprezintă dovada achitării până la acea dată a cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari, iar în cazul neachitării integrale, menţionarea cuantumului debitelor existente la acea dată. Adeverinţa va avea număr de înregistrare din evidenţele asociaţiei, data eliberării şi termenul de valabilitate de 30 de zile calendaristice. Adeverinţa se prezintă notarului public de către înstrăinător, în original, cu semnătura olografă a administratorului asociaţiei de proprietari şi a preşedintelui, cu precizarea numelui şi prenumelui acestora şi cu ştampila asociaţiei de proprietari. Prin excepţie, semnătura oricăruia dintre aceştia este suficientă, caz în care în cuprinsul adeverinţei se va menţiona motivul lipsei celei de-a doua semnături.

b) în cazul existenţei unor datorii către asociaţia de proprietari sau către furnizorii de utilităţi publice în cazul facturării individuale a serviciilor, notarul public va autentifica actul de înstrăinare dacă dobânditorul acceptă expres că va prelua în întregime toate debitele înstrăinătorului către asociaţia de proprietari, precum şi toate debitele către toţi furnizorii de utilităţi publice.

(4) Actele de înstrăinare autentificate de notarul public cu nerespectarea prevederilor alin. (2) sunt anulabile.

(6) La încheierea actului autentic sau, după caz, la pronunţarea hotărârii judecătoreşti ori a încheierii actului de adjudecare, notarul public sau, după caz, instanţa de judecată ori executorul judecătoresc va menţiona în act că noului proprietar îi revine obligaţia să prezinte preşedintelui asociaţiei de proprietari, în termen de 10 zile lucrătoare de la efectuarea transferului dreptului de proprietate, informaţiile necesare, conform actelor de proprietate, în vederea calculului cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari pentru respectiva locuinţă sau pentru spaţiile cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, şi datele de contact ale proprietarului.

(7) În cazul închirierii, constituirii unor drepturi reale de uz, uzufruct, abitaţie, precum şi în cazul unor contracte de comodat pentru spaţiile din condominiu, obligaţia de plată a cotelor de întreţinere revine proprietarului, acesta recuperând de la beneficiarii dreptului de folosinţă a spaţiilor respective contravaloarea acestora, în condiţiile stabilite prin contractul de închiriere/constituire/comodat.

(8) La solicitarea oricărui proprietar, preşedintele şi/sau administratorul sunt/este obligaţi/obligat să elibereze adeverinţa prevăzută la alin. (2) lit. a) care să dovedească achitarea la zi a cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari sau existenţa unor datorii către asociaţia de proprietari sau către furnizorii de utilităţi publice, după caz, în termen de 3 zile lucrătoare de la primirea solicitării acesteia.

(9) Preşedintele sau administratorul asociaţiei de proprietari are obligaţia solicitării notării în cartea funciară a debitelor mai vechi de 3 luni şi care depăşesc valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată. Birourile de cadastru şi publicitate imobiliară vor proceda la notarea acestor debite în cartea funciară a locuinţelor sau spaţiilor cu altă destinaţie.

(10) Notarea în cartea funciară a debitelor prevăzute la alin. (9) este scutită de plata taxei de timbru.

Modul de utilizare a proprietăţii individuale şi a părţilor comune

ART. 34

(3) Modificările suprafeţelor construite sau utile se comunică preşedintelui asociaţiei de proprietari şi organului fiscal local în termen de 30 de zile de la încheierea lucrărilor şi se introduc în cartea tehnică a construcţiei şi în baza de date a asociaţiei, în vederea stabilirii consumurilor corespunzătoare cu noile suprafeţe utile.

ART. 35

(1) În cazul clădirilor cu mai multe locuinţe sau spaţii cu altă destinaţie şi în cazul clădirilor multietajate constituie părţi comune din condominiu, dacă actele de proprietate nu prevăd altfel, următoarele:

a) terenul pe care se află clădirea, compus atât din suprafaţa construită, cât şi din cea neconstruită necesară, potrivit naturii sau destinaţiei construcţiei, pentru a asigura exploatarea normală a acesteia;

b) fundaţia, curţile, grădinile, căile de acces;

c) clădirea propriu-zisă, elementele de echipament comun, inclusiv părţile de canalizare aferente, care traversează proprietăţile private;

d) corpurile de clădiri destinate serviciilor comune;

e) locurile de trecere, scările şi casa scărilor şi coridoarele; pereţii perimetrali şi despărţitori dintre proprietăţi şi/sau spaţiile comune; subsolul; coşurile de fum; holurile; instalaţiile de apă şi canalizare, electrice, de telecomunicaţii, de încălzire şi de gaze de la branşament/racord până la punctul de distribuţie către părţile aflate în proprietate individuală; canalele pluviale; paratrăsnetele; antenele colective; podul; pivniţele, boxele, spălătoria, uscătoria; ascensorul; interfonul – partea de instalaţie de pe proprietatea comună; rezervoarele de apă; centrala termică proprie a clădirii; crematoriul; tubulatura de evacuare a deşeurilor menajere; structura, structura de rezistenţă; faţadele; acoperişul; terasele;

f) alte bunuri care, potrivit legii, actului de proprietate sau voinţei părţilor, sunt în folosinţă comună.

ART. 36

Schimbarea destinaţiei proprietăţii comune este permisă cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

a) numai dacă prin aceasta nu sunt lezate drepturile celorlalţi coproprietari;

b) numai dacă prin aceasta nu se împiedică folosirea în condiţii normale a condominiului de către toţi proprietarii;

c) în baza acordului în scris al tuturor proprietarilor din condominiu;

d) după obţinerea prealabilă a acordurilor, avizelor şi autorizaţiilor necesare prevăzute de legislaţia în vigoare, emise în condiţiile legii de instituţiile/autorităţile abilitate în acest sens.

ART. 37

(1) Zidurile ce separă proprietăţile individuale şi/sau părţile comune dintr-un condominiu sunt proprietate comună.

(4) Proprietarii din condominii au obligaţia de a depune la preşedintele asociaţiei de proprietari fotocopii după autorizaţiile de construire pentru executarea lucrărilor, eliberate în condiţiile legii, în scopul recalculării suprafeţelor utile şi a suprafeţelor construite.

(5) Orice modificare a proprietăţii individuale care necesită emiterea unei autorizaţii de construire/desfiinţare, în conformitate cu legislaţia în vigoare, se aduce la cunoştinţa asociaţiei pentru înscrierea în jurnalul evenimentelor din cartea tehnică a construcţiei.

ART. 38

(1) Fiecare proprietar din condominiu poate folosi, în condiţiile acordului de asociere, atât spaţiul care constituie bunul principal, cât şi părţile comune, fără a aduce atingere drepturilor celorlalţi proprietari şi fără a schimba destinaţia clădirii.

(2) Părţile comune pot fi utilizate de către terţi, persoane fizice sau juridice de drept public şi/sau privat, numai ca urmare a hotărârii adunării generale a asociaţiei de proprietari, adoptată cu acordul a două treimi din numărul total al proprietarilor din condominiu şi cu acordul tuturor proprietarilor direct afectaţi de vecinătate, în baza unui contract de închiriere, de folosinţă sau de concesiune, semnat de preşedinte în numele asociaţiei şi avizat de cenzor/comisia de cenzori.

ART. 39

Modificările constructive şi utilizarea în alte scopuri a unor părţi sau elemente de construcţie ale condominiului, precum şi amplasarea de mijloace publicitare pe faţada şi/sau pe terasa/învelitoarea imobilului, suspendarea de stâlpi, pereţi, scări interioare şi altele asemenea se fac numai cu acordul a două treimi din proprietarii membri ai asociaţiei de proprietari, al tuturor proprietarilor direct afectaţi şi pe baza autorizaţiei de construire, cu respectarea legislaţiei în vigoare.

ART. 40

(1) Schimbarea destinaţiei locuinţelor, precum şi a spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, prezente în proiectul iniţial al imobilului, se poate face numai cu avizul scris al comitetului executiv şi cu acordul scris, prealabil, al proprietarilor direct afectaţi cu care se învecinează, pe plan orizontal şi vertical, spaţiul supus schimbării.

(2) Odată cu acordul menţionat la alin. (1), proprietarii direct afectaţi cu care se învecinează, pe plan orizontal şi vertical, spaţiul supus schimbării şi proprietarul care solicită acordul pentru schimbarea destinaţiei locuinţei sau spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă semnează şi o convenţie cu privire la declararea activităţii care se va desfăşura în spaţiul respectiv, precum şi numărul de persoane în funcţie de care vor fi calculate cheltuielile pe număr de persoane.

(3) O copie a convenţiei prevăzute la alin. (2) se înmânează preşedintelui asociaţiei de proprietari în vederea anexării acesteia la acordul de asociere.

Încetarea destinaţiei folosinţei comune pentru părţile comune din condominiu

ART. 43

(1) Părţile comune pot fi atribuite proprietarilor în folosinţă exclusivă numai dacă prin aceasta nu sunt lezate drepturile celorlalţi proprietari.

(2) Hotărârea de atribuire în folosinţă exclusivă se adoptă cu acordul tuturor proprietarilor din condominiu şi ai cotelor-părţi indivize.

(3) Atribuirea în folosinţă exclusivă se face în baza unui contract încheiat între asociaţia de proprietari şi proprietarul căruia i se atribuie în folosinţă exclusivă partea de proprietate comună.

(4) Contractul prevăzut la alin. (3) se încheie pe o perioadă de maximum 12 luni şi poate fi reînnoit numai cu acordul ambelor părţi şi cu respectarea prevederilor prezentei legi.

(5) Veniturile obţinute din atribuirea părţilor comune în folosinţă exclusivă respectă prevederile art. 70 din prezenta lege.

Organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari

ART. 45

Organele asociaţiei de proprietari sunt:

a) adunarea generală;

b) comitetul executiv;

c) preşedintele;

d) cenzorul sau comisia de cenzori.

ART. 46

(1) La adunarea proprietarilor în vederea constituirii asociaţiei de proprietari, proprietarii vor alege dintre cei prezenţi un comitet executiv format din preşedintele asociaţiei de proprietari şi un număr par de membri, precum şi un cenzor sau o comisie de cenzori şi vor hotărî numărul membrilor acestora şi durata mandatelor lor. Alegerea acestora se face cu jumătate plus unu din numărul proprietarilor prezenţi. Durata mandatelor nu poate fi mai mare de 4 ani şi pot fi reînnoite.

(2) Dacă dintre membrii asociaţiei de proprietari nu se poate alege un cenzor, atunci adunarea generală a proprietarilor mandatează comitetul executiv pentru angajarea unui cenzor din afara asociaţiei de proprietari, persoană fizică cu studii superioare în domeniul economic sau juridic ori persoană juridică cu domeniul de activitate contabilitate, audit financiar sau consultanţă în domeniul fiscal, pe bază de contract individual de muncă sau, după caz, contract de prestări de servicii.

(5) Funcţia de preşedinte, respectiv membru în comitetul executiv, este incompatibilă cu funcţia de cenzor sau membru în comisia de cenzori.

(6) Nu au dreptul de a fi alese sau numite în funcţii de conducere, administrare sau control din cadrul asociaţiilor de proprietari persoanele înrudite până la gradul al III-lea cu cei care deja ocupă aceste funcţii.

(7) Nu pot fi alese sau numite în funcţie de conducere, administrare ori control din cadrul asociaţiilor de proprietari persoanele care au suferit condamnări, în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive, pentru infracţiuni de natură economico-financiară.

(8) Anterior alegerii sau numirii într-o funcţie de conducere, administrare ori control din cadrul asociaţiilor de proprietari, persoanele candidate trebuie să dovedească în adunarea generală respectarea prevederilor alin. (7), pe baza cazierului judiciar eliberat conform prevederilor legale în vigoare şi, în cazul administratorului şi al cenzorului ori, după caz, al membrilor comisiei de cenzori, şi a documentelor care să ateste pregătirea profesională în domeniu.

(9) Prin excepţie de la prevederile alin. (8), sub sancţiunea anulării hotărârii de numire/alegerii într-o funcţie de conducere, administrare ori control din cadrul asociaţiilor de proprietari, cazierul judiciar poate fi prezentat comitetului executiv în termen de cel mult 5 zile de la data adunării generale.

ART. 47

(1) După constituirea asociaţiei de proprietari va avea loc cel puţin o dată pe an, în primul trimestru, o întrunire a adunării generale a asociaţiei de proprietari. Responsabilitatea cu privire la convocarea anuală a cel puţin unei adunări generale a asociaţiei de proprietari aparţine preşedintelui asociaţiei de proprietari şi membrilor comitetului executiv.

(2) Adunarea generală este alcătuită din toţi proprietarii membri ai asociaţiei de proprietari.

(3) Adunarea generală ordinară se convoacă de către:

a) preşedintele asociaţiei de proprietari sau comitetul executiv;

b) cel puţin 20% din numărul proprietarilor membri ai asociaţiei de proprietari.

(4) Proprietarii sunt anunţaţi, prin afişare la avizier şi pe bază de tabel nominal convocator sau, în cazul proprietarilor care nu au fost anunţaţi, pe baza tabelului nominal convocator, prin poştă cu scrisoare recomandată, cu conţinut declarat şi confirmare de primire, asupra oricărei adunări generale a asociaţiei de proprietari, cu cel puţin 10 zile înainte de data stabilită, inclusiv cu privire la ordinea de zi a adunării generale, cu excepţia adunărilor generale extraordinare sau a adunărilor generale reconvocate care se pot convoca, în condiţiile prevăzute la alin. (3), cu cel puţin 3 zile înainte de data stabilită.

(5) Propunerea de ordine de zi a adunării generale, semnată de preşedinte, membrii comitetului executiv şi de cenzor/comisia de cenzori, se aprobă şi se completează prin hotărâre a adunării generale.

ART. 48

(1) Adunarea generală poate adopta hotărâri, dacă majoritatea proprietarilor membri ai asociaţiei de proprietari sunt prezenţi personal sau prin reprezentanţi care au o împuternicire scrisă şi semnată de către proprietarii în numele cărora votează.

(2) Dacă la prima convocare nu este întrunit cvorumul necesar de jumătate plus unu din membrii asociaţiei de proprietari, întrunirea adunării generale se suspendă şi se reconvoacă în termen de maximum 15 zile de la data primei convocări în condiţiile prevăzute la art. 47.

(3) La adunarea generală reconvocată, dacă există dovadatoţi membrii asociaţiei de proprietari au fost convocaţi pe bază de tabel convocator sau prin poştă cu scrisoare recomandată, cu conţinut declarat şi confirmare de primire, şi prin afişare la avizier, hotărârile pot fi adoptate, indiferent de numărul membrilor prezenţi, prin votul majorităţii acestora.

(4) Hotărârile adunării generale a asociaţiei de proprietari sunt obligatorii de la data afişării acestora la loc vizibil, conform prevederilor prezentei legi, inclusiv pentru proprietarii din condominiu care nu au fost prezenţi la adunarea generală, precum şi pentru proprietarii care nu sunt membri ai asociaţiei de proprietari.

(5) Hotărârile luate, în conformitate cu prevederile alin. (1) – (4), obligă toţi proprietarii să participe, în proporţiile stabilite de adunarea generală, la plata lucrărilor, precum şi la cheltuielile de funcţionare, administrare, întreţinere şi de înlocuire a părţilor comune sau a elementelor transformate sau create.

ART. 49

(1) Hotărârile asociaţiei de proprietari sunt luate în adunarea generală a proprietarilor, iar executarea lor este încredinţată comitetului executiv şi administratorului.

(2) În vederea punerii în practică a hotărârilor adunării generale a asociaţiei de proprietari, comitetul executiv al asociaţiei de proprietari emite decizii în conformitate cu prevederile legii.

(3) Pentru adoptarea hotărârilor în adunarea generală a asociaţiei de proprietari se au în vedere următoarele:

a) fiecare proprietar, membru al asociaţiei, are dreptul la un vot pentru unitatea sa de proprietate imobiliară;

b) pentru hotărârile cu privire la stabilirea fondurilor pentru consolidare, reabilitare şi modernizare, votul fiecărui proprietar, membru al asociaţiei, are o pondere egală cu cota-parte indiviză din proprietatea comună;

c) în situaţia în care un proprietar deţine o cotă-parte indiviză de părţi comune mai mare de jumătate din totalul cotelor-părţi indivize de proprietate comună din condominiu, ponderea voturilor de care el dispune este limitată, fiind egală cu suma ponderii voturilor celorlalţi proprietari;

d) proprietarul, membru al asociaţiei, poate fi reprezentat în adunarea generală de către un membru al familiei sau de către un alt reprezentant care are o împuternicire scrisă şi semnată de către proprietarul în numele căruia votează;

e) un membru al asociaţiei de proprietari poate reprezenta cel mult un membru absent, dacă prezintă împuternicire scrisă şi semnată de către proprietarii în numele cărora votează. O copie a împuternicirii se ataşează procesului-verbal al şedinţei;

f) preşedintele, membrii comitetului executiv, administratorul, cenzorul/comisia de cenzori sau alt membru al familiilor acestora nu pot primi mandat pentru a reprezenta un alt proprietar în cadrul adunării generale;

g) în cazul unui vot paritar, votul preşedintelui asociaţiei de proprietari este decisiv;

h) administratorul, reprezentantul administratorului, soţul/soţia acestuia şi alţi membri ai familiei sale, dacă sunt membri ai asociaţiei de proprietari la care acesta este angajat, nu au drept de vot în probleme referitoare la activitatea administratorului.

(4) Hotărârile adunărilor generale se iau în cadrul adunării generale convocată sau reconvocată, după caz. În statutul propriu al asociaţiei de proprietari pot fi prevăzute şi alte condiţii de luare a hotărârilor, dar nu cu mai puţin de jumătate plus unu din voturile celor prezenţi la adunarea generală convocată sau reconvocată. Pentru situaţiile care vizează numai proprietarii unui tronson sau ai unei scări, hotărârile sunt luate prin acordul scris al majorităţii proprietarilor scării sau tronsonului respectiv, membri ai asociaţiei de proprietari, pe bază de tabel nominal.

(5) Hotărârile adunărilor generale se consemnează, numai în timpul şedinţei, în registrul unic de procese-verbale al asociaţiei de proprietari, se semnează de către toţi membrii prezenţi ai adunării generale, de cenzor/comisia de cenzori şi se afişează la avizier.

(6) În condiţiile prevăzute la art. 28, cu cel puţin 3 zile înainte de adunarea generală, proprietarii au acces la toate documentele referitoare la execuţia bugetară pe anul trecut şi la proiectul de buget pe anul în curs, precum şi la orice alte documente necesare bunei desfăşurări a adunării generale.

(7) Procesul-verbal al şedinţei, care descrie evenimentele în desfăşurare, hotărârile adoptate şi rezultatele voturilor, va fi redactat de un membru al asociaţiei numit secretar al adunării generale prin votul majorităţii celor prezenţi. În termen de 7 zile de la data la care a avut loc adunarea generală, procesul-verbal al adunării generale este adus la cunoştinţa tuturor proprietarilor, prin grija preşedintelui asociaţiei de proprietari, prin afişarea unei fotocopii datate la avizierul asociaţiei de proprietari.

ART. 52

(1) Dacă o hotărâre a adunării generale este contrară legii, statutului sau acordului de asociere a asociaţiei de proprietari ori este de natură să prejudicieze interesele proprietarilor, aceştia sau orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său pot/poate ataca în justiţie respectiva hotărâre.

(2) Acţionarea în justiţie în conformitate cu prevederile alin. (1) nu întrerupe executarea hotărârii decât în cazul în care instanţa dispune suspendarea acesteia.

ART. 53

    Adunarea generală a proprietarilor membri ai asociaţiei de proprietari are următoarele atribuţii:

a) alege şi revocă din funcţie preşedintele, ceilalţi membri ai comitetului executiv şi cenzorul/comisia de cenzori;

b) adoptă şi modifică statutul şi regulamentul condominiului;

c) adoptă, modifică sau revocă hotărâri;

d) adoptă şi modifică bugetul de venituri şi cheltuieli;

e) adoptă hotărâri privind executarea lucrărilor de întreţinere, reparaţii, modernizare, consolidare şi reabilitare termică şi eficienţă energetică a condominiului;

f) în baza acordului scris al tuturor proprietarilor adoptă hotărâri privind contractarea de împrumuturi de la bănci în vederea acoperirii cheltuielilor pentru consolidarea şi modernizarea condominiului, modernizarea instalaţiilor şi dotărilor aferente, reabilitarea termică în scopul creşterii performanţei energetice, precum şi pentru reabilitarea structural-arhitecturală a anvelopei în vederea creşterii calităţii ambiental-arhitecturale a condominiului, potrivit prevederilor legale;

g) adoptă hotărâri asupra fondului anual de salarii şi indemnizaţii;

h) adoptă hotărâri asupra cuantumului indemnizaţiilor, precum şi asupra numărului şi funcţiilor personalului încadrat cu contract individual de muncă sau contract de prestări servicii în cadrul asociaţiei de proprietari pentru buna administrare, gestionare şi funcţionare a condominiului, dar şi asupra valorii şi a modalităţilor de contractare, în limita bugetului de venituri şi cheltuieli;

i) stabileşte modalităţile şi tranşele de plată a contribuţiilor fiecărui proprietar, pentru fiecare dintre categoriile de cheltuieli, conform reglementărilor în vigoare;

j) stabileşte sistemul de penalizări pentru restanţele afişate pe lista de plată ce privesc cheltuielile asociaţiei de proprietari, conform prevederilor legale în vigoare;

k) mandatează preşedintele şi comitetul executiv pentru angajarea şi eliberarea din funcţie a administratorului, cenzorului/comisiei de cenzori sau a altor angajaţi ori prestatori, în scopul administrării şi bunei funcţionări a condominiului;

l) poate stabili plafoanele minime de la care achiziţionarea bunurilor sau contractarea serviciilor se face pe baza ofertelor operatorilor economici care satisfac cerinţele asociaţiei de proprietari, conform legislaţiei în vigoare;

m) exercită alte atribuţii care i-au fost conferite prin statut, prin acordul de asociere sau prin votul proprietarilor membri ai asociaţiei.

ART. 54

(1) Membrii comitetului executiv sunt desemnaţi de către adunarea generală a asociaţiei de proprietari, dintre membrii asociaţiei de proprietari.

(2) Comitetul executiv este format din preşedintele asociaţiei şi un număr par de membri, nu mai mare de patru, astfel încât numărul membrilor comitetului executiv nu poate fi mai mare de cinci.

(3) În cazul în care o persoană juridică, proprietară a unei locuinţe sau a unui spaţiu cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă din cadrul condominiului, este aleasă ca membru al comitetului executiv, aceasta este reprezentată în comitetul executiv de un reprezentant care are o împuternicire scrisă şi semnată de către aceasta.

ART. 55

(1) Comitetul executiv are următoarele atribuţii:

a) convoacă adunarea generală a asociaţiei de proprietari cel puţin o dată pe an şi ori de câte ori este necesar;

b) duce la îndeplinire hotărârile adunării generale şi urmăreşte respectarea prevederilor legale, a statutului, a acordului de asociere şi a regulamentului condominiului;

c) emite, dacă este cazul, decizii scrise privind reguli pentru ducerea la îndeplinire a hotărârilor adunării generale şi pentru respectarea prevederilor legale, a statutului şi a acordului de asociere, precum şi alte decizii ce privesc activitatea asociaţiei de proprietari;

d) propune spre adoptare adunării generale proiectul de regulament al condominiului, cu respectarea dispoziţiilor prezentei legi;

e) întocmeşte proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli şi pregăteşte desfăşurarea adunărilor generale;

f) stabileşte condiţiile privind folosirea, întreţinerea, repararea, înlocuirea şi modificarea părţilor proprietăţii comune, conform prevederilor legale;

g) ia măsuri pentru recalcularea cotelor-părţi indivize rezultate în urma modificării suprafeţelor utile ale locuinţelor sau spaţiilor cu altă destinaţie din condominiu;

h) întocmeşte şi propune adunării generale planuri de măsuri şi activităţi şi urmăreşte realizarea lor;

i) supraveghează desfăşurarea tuturor activităţilor din cadrul asociaţiei de proprietari, inclusiv situaţia încasărilor şi plăţilor lunare;

j) stabileşte programul de încasări al asociaţiei de proprietari;

o) urmăreşte recuperarea eventualelor creanţe ale asociaţiei;

q) propune sistemul propriu de penalizări ale asociaţiei de proprietari pentru restanţele afişate pe lista de plată ce privesc cheltuielile asociaţiei, în conformitate cu art. 77 şi cu prevederile legale în vigoare;

s) ţine evidenţa şi răspunde de păstrarea în bune condiţii a arhivei documentelor financiar-contabile ale asociaţiei de proprietari;

ş) propune adunării generale cuantumul indemnizaţiilor….

(2) Comitetul executiv avizează toate documentele asociaţiei de proprietari, corespondenţa şi registrele privind gestiunea administratorului.

(3) Şedinţele comitetului executiv se ţin cel puţin o dată pe lună şi se convoacă, pe bază de tabel convocator, de preşedintele asociaţiei de proprietari sau de jumătate plus unu din numărul membrilor săi, cu cel puţin 5 zile înainte de data stabilită pentru şedinţă.

(4) Deciziile comitetului executiv se consemnează în registrul unic de procese-verbale al asociaţiei de proprietari şi se semnează de toţi membrii prezenţi, precum şi de către cenzor/comisia de cenzori şi se afişează la avizier în termen de maximum 7 zile de la data şedinţei comitetului executiv.

(5) Administratorul, reprezentantul/reprezentanţii administratorului, soţul/soţia, ascendenţii, descendenţii săi, precum şi cenzorul sau membrii comisiei de cenzori, chiar dacă sunt proprietari, nu pot fi membri ai comitetului executiv al asociaţiei de proprietari.

(6) În cazul schimbării sau demisiei comitetului executiv al asociaţiei de proprietari, vechiul comitet executiv este obligat să transmită noului comitet executiv, în baza unui proces-verbal de predare-primire vizat de preşedintele asociaţiei de proprietari şi de către cenzor/comisia de cenzori, într-un termen de 5 zile de la încetarea mandatului său, toate documentele şi bunurile asociaţiei pe care le-a avut în administrare şi în folosinţă.

(7) În cazul schimbării sau demisiei unui membru al comitetului executiv al asociaţiei de proprietari, acesta este obligat să transmită, în termen de 5 zile de la încetarea mandatului său, celorlalţi membri ai comitetului executiv, în baza unui proces-verbal de predare-primire vizat de preşedintele asociaţiei de proprietari şi de către cenzor/comisia de cenzori, toate documentele şi bunurile asociaţiei pe care le-a avut în administrare sau în folosinţă.

(8) În cazul demisiei unui membru al comitetului executiv al asociaţiei de proprietari, membrul demisionar îşi exercită toate atribuţiile şi răspunderile până la data alegerii unui nou membru al comitetului executiv în locul acestuia.

ART. 56

(1) Preşedintele asociaţiei de proprietari este candidatul, membru al asociaţiei de proprietari, ales prin voinţa sa şi a jumătate plus unu din numărul proprietarilor prezenţi în cadrul adunării generale. Preşedintele poate delega, pentru cel mult 90 de zile pe an, atribuţiile sale unui membru al comitetului executiv, fără a fi exonerat de răspundere juridică.

(2) În caz de încetare a mandatului preşedintelui înainte de termen, comitetul executiv convoacă, în termen de 5 zile de la încetarea mandatului, o adunare generală pentru alegerea unui nou preşedinte.

(3) În cazul schimbării preşedintelui asociaţiei de proprietari, vechiul preşedinte este obligat să transmită noului preşedinte în termen de 5 zile de la încetarea mandatului său, în baza unui proces-verbal de predare-primire vizat de membrii comitetului executiv şi de către cenzor/comisia de cenzori, toate documentele şi bunurile asociaţiei pe care le-a avut în administrare sau în folosinţă.

(4) În cazul în care adunarea generală a asociaţiei de proprietari decide în acest sens, şi cu acordul preşedintelui în funcţie, asociaţia de proprietari poate finanţa participarea preşedintelui la cursuri de perfecţionare acreditate conform legii, referitoare la constituirea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari.

ART. 57

Preşedintele asociaţiei de proprietari are următoarele atribuţii:

a) în baza mandatului acordat de adunarea generală reprezintă asociaţia de proprietari în relaţiile cu terţii, inclusiv în acţiunile în instanţă;

b) semnează documentele asociaţiei de proprietari;

c) supraveghează şi urmăreşte corecta punere în aplicare a hotărârilor adunării generale, respectarea prevederilor statutului şi acordului de asociere, precum şi aplicarea deciziilor comitetului executiv;

d) aduce la cunoştinţă proprietarilor prevederile statutului şi regulamentului condominiului;

e) răspunde în scris la sesizările şi contestaţiile scrise ale proprietarilor din condominiu în termen de maximum 10 zile de la primirea acestora;

f) gestionează modul de îndeplinire a obligaţiilor ce revin asociaţiei de proprietari în raport cu autorităţile publice;

g) prezintă, spre verificare la solicitarea organelor abilitate, toate documentele asociaţiei, oferind toate informaţiile solicitate;

h) poate propune, în scris, comitetului executiv sau adunării generale, după caz, măsuri împotriva celor care nu respectă regulamentul condominiului, hotărârile şi deciziile asociaţiei de proprietari, conform prevederilor legale şi statutare;

i) întocmeşte şi actualizează cartea de imobil, în conformitate cu legislaţia în vigoare;

j) păstrează şi asigură completarea la zi a cărţii tehnice a construcţiei, precum şi a celorlalte documente privitoare la activitatea asociaţiei de proprietari;

k) întocmeşte tabelul convocator şi afişul pentru avizier pentru adunările generale şi asigură semnarea acestuia de către proprietari;

l) asigură informarea proprietarilor cu privire la ordinea de zi a adunărilor generale, cu 10 zile înainte de data stabilită pentru aceasta;

m) afişează programul de încasări şi datele de contact ale administratorului, ale membrilor comitetului executiv şi ale membrilor comisiei de cenzori ori, după caz, ale cenzorului;

n) afişează la avizier hotărârile adunării generale şi ale şedinţelor comitetului executiv în termen de maximum 7 zile de la data la care au avut loc acestea;

o) în cazul modificării cadrului legislativ privind asociaţiile de proprietari, preşedintele convoacă adunarea generală a asociaţiei de proprietari pentru modificarea conformă a statutului asociaţiei;

p) informează proprietarii din condominiu cu privire la toate restricţiile referitoare la culoare, aspect, materiale şi altele asemenea, stabilite prin regulamentul local de urbanism, conform informaţiilor furnizate de autorităţile administraţiei publice locale;

q) conduce şedinţele adunărilor generale şi ale comitetului executiv;

r) afişează la avizier lista contractelor asociaţiei de proprietari cu furnizorii de utilităţi publice, cu administratorul şi cu personalul angajat sau contractual al asociaţiei;

s) afişează la avizier lista şi datele de contact ale instituţiilor cu atribuţii de inspecţie şi control la care pot fi sesizate eventualele nereguli legate de activitatea organelor de conducere ale asociaţiei de proprietari, ale administratorului, respectiv ale membrilor asociaţiei.

    ART. 58

(1) Preşedintele asociaţiei de proprietari şi membrii comitetului executiv pot fi remuneraţi pe baza unui contract de mandat, conform hotărârii adunării generale a proprietarilor, consemnată în procesul-verbal.

(2) Pentru neîndeplinirea atribuţiilor ce le revin sau pentru depăşirea atribuţiilor legale şi statutare, preşedintele asociaţiei de proprietari, membrii comitetului executiv, respectiv membrii comisiei de cenzori ori, după caz, cenzorul răspund personal sau solidar pentru daunele şi prejudiciile cauzate proprietarilor sau terţilor, după caz.

ART. 59

(1) Cenzorul/Comisia de cenzori sunt persoanele mandatate de asociaţia de proprietari să urmărească aplicarea prevederilor prezentei legi de către organele de conducere ale asociaţiei de proprietari şi să verifice execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli conform prevederilor legale în vigoare.

(2) Comisia de cenzori este formată dintr-un număr impar de membri, nu mai mare de cinci.

ART. 60

(1) În cazul în care cenzorul/membrii comisiei de cenzori sunt persoane fizice, acestea trebuie să aibă cel puţin studii medii în domeniul economic sau studii în domeniul juridic.

(2) În cazul în care cenzorul este persoană juridică, acesta trebuie să aibă domeniul de activitate contabilitate, audit financiar sau consultanţă în domeniul fiscal, conform legislaţiei în vigoare.

(3) Cenzorul sau membrii comisiei de cenzori depun, dacă adunarea generală a asociaţiei de proprietari hotărăşte astfel, în contul bancar al asociaţiei de proprietari o garanţie, pe baza unui contract de garanţie încheiat în acest sens. Cuantumul garanţiei nu poate fi mai mic decât media anuală a totalului cheltuielilor lunare ale asociaţiei.

(4) Deponenţii garanţiei prevăzute la alin. (3) nu pot dispune în niciun mod de suma depusă drept garanţie şi nici de dobânda aferentă, decât după îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

a) adunarea generală a asociaţiei de proprietari a aprobat descărcarea de gestiune privind exerciţiul financiar precedent;

b) încetarea efectelor contractului încheiat între asociaţie şi cenzor/membrii comisiei de cenzori.

(5) În cazul în care se constată de către reprezentanţii asociaţiei de proprietari sau de către proprietari deficit în gestiune, asociaţia poate dispune asupra unei sume de bani egale cu cuantumul minusului în gestiune, direct din contul bancar menţionat la alin. (3), cu aprobarea scrisă anterioară a adunării generale, fără a avea nevoie de consimţământul deponentului garanţiei.

(6) Rapoartele de verificare a gestiunii asociaţiei de proprietari se întocmesc de către cenzor/comisia de cenzori trimestrial şi se prezintă comitetului executiv în cadrul şedinţelor comitetului executiv, pentru luare de măsuri în cazul în care se constată nereguli financiar-contabile, şi anual, în cadrul adunărilor generale.

(7) În cazul constatării unor nereguli în gestiunea financiar-contabilă a asociaţiei de proprietari sau referitoare la nerespectarea prevederilor prezentei legi în cazul hotărârilor adunării generale sau comitetului executiv, cenzorul/comisia de cenzori înştiinţează proprietarii prin afişare la avizierul asociaţiei de proprietari, în termen de cel mult 5 zile de la constatare.

(8) Cenzorul/Membrii comisiei de cenzori, angajat/angajaţi al/ai asociaţiei de proprietari, este/sunt remunerat/remuneraţi pe baza unui contract de mandat, conform hotărârii adunării generale a asociaţiei de proprietari, consemnată în procesul-verbal.

(9) Pentru neîndeplinirea atribuţiilor ce îi/le revin, cenzorul/membrii comisiei de cenzori răspunde/răspund personal sau în solidar pentru prejudiciile cauzate din vina lui/lor asociaţiei şi/sau proprietarilor.

ART. 61

Cenzorul/Comisia de cenzori a asociaţiei de proprietari are, în principal, următoarele atribuţii:

a) urmăreşte aplicarea prevederilor prezentei legi de către organele de conducere ale asociaţiei de proprietari;

b) verifică gestiunea financiar-contabilă;

c) verifică lunar execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli conform documentelor, registrelor şi situaţiei soldurilor elementelor de activ şi pasiv întocmite de către administrator;

d) cel puţin o dată pe an întocmeşte şi prezintă adunării generale rapoarte asupra activităţii sale şi asupra gestiunii asociaţiei de proprietari, propunând măsuri;

e) execută controale inopinate, împreună cu 2 membri ai comitetului executiv pentru verificarea contabilităţii şi a activităţii de casierie, şi consemnează rezultatele controalelor în registrul unic de procese-verbale al asociaţiei de proprietari;

f) participă la adunările generale ale asociaţiei şi ale comitetului executiv, asigurând legalitatea desfăşurării acestora.

Administrarea condominiilor

ART. 63

(2) În scopul administrării şi întreţinerii condominiului, asociaţia de proprietari încheie contracte în numele proprietarilor cu persoane fizice, persoane fizice autorizate sau cu persoane juridice cu obiect de activitate administrarea condominiilor, înfiinţate potrivit prevederilor legale în vigoare.

(3) Desemnarea administratorului şi încheierea contractului de administrare se fac de către comitetul executiv reprezentat de preşedintele asociaţiei de proprietari, în baza mandatului acordat de adunarea generală, şi decizia se comunică tuturor proprietarilor.

ART. 64

(2) Activitatea de administrare include activităţi de administrare tehnică şi întreţinere a proprietăţii comune, de contabilitate şi de casierie.

(3) Orice alte activităţi de administrare care nu sunt reglementate prin lege sau prin statutul asociaţiei sunt condiţionate de hotărârea adunării generale a asociaţiei de proprietari.

(4) Administratorii sunt angajaţi pe bază de contract individual de muncă sau contract de prestări servicii, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

(5) Candidaţii pentru funcţia de administrator trebuie să prezinte comitetului executiv al asociaţiei de proprietari documentele prevăzute de lege, precum şi alte documente solicitate printre care, obligatoriu:

a) atestatul prevăzut la art. 2 lit. e);

b) cazierul judiciar care să ateste că nu a suferit nicio condamnare, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru o infracţiune de natură economico-financiară.

(6) Persoanele juridice specializate sunt operatori economici înfiinţaţi şi înregistraţi conform legii, care au ca obiect de activitate administrarea condominiilor.

(7) În vederea îndeplinirii obiectului principal de activitate, persoanele juridice prevăzute la alin. (6) au obligaţia obţinerii atestatului în condiţiile legii pentru toţi angajaţii acestora care prestează activitatea de administrare a condominiilor.

(8) Atestatul se afişează, prin grija administratorului, la avizier, la data intrării în vigoare a contractului de administrare.

(9) Atestatul administratorului poate fi suspendat sau retras, ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti definitive, în cazul în care instanţele judecătoreşti competente au stabilit existenţa unui prejudiciu cauzat de administrator.

(10) Atestatul este valabil 4 ani de la data emiterii şi poate fi reînnoit în aceleaşi condiţii în care a fost emis.

(11) Expirarea, suspendarea sau retragerea atestatului determină automat imposibilitatea exercitării activităţii de administrare a condominiilor.

ART. 66

(1) Administratorul are, în principal, următoarele atribuţii:

a) administrează imobilul, propune şi supraveghează lucrări având ca scop conservarea şi întreţinerea acestuia;

b) supraveghează atât lucrările care privesc administrarea, cât şi personalul angajat;

c) în caz de urgenţă, cu acordul comitetului executiv, iniţiază executarea tuturor lucrărilor necesare protejării imobilului;

d) prestează serviciile prevăzute în contractul de administrare cu responsabilitate şi în mod profesional;

e) execută dispoziţiile prevăzute în hotărârile adunării generale a asociaţiei de proprietari, în conformitate cu prezenta lege, regulamentul condominiului şi conform contractului de administrare;

f) organizează şi conduce contabilitatea în partidă simplă şi activitatea de casierie;

g) gestionează, separat pentru fiecare asociaţie, bunurile materiale şi fondurile băneşti ale asociaţiei, conform hotărârilor adunării generale şi deciziilor comitetului executiv;

h) propune, cel târziu până la sfârşitul perioadei de recalculare a cheltuielilor, bugete anuale şi prognoze pe termen mediu în care trebuie să includă sumele achitate, lucrările de întreţinere şi lucrările de reabilitare şi îmbunătăţire, sumele necesare din fondurile asociaţiei, alte cheltuieli previzibile şi o estimare generală a cheltuielilor asociaţiei de proprietari;

i) efectuează formalităţile necesare în angajarea contractelor cu furnizorii de servicii pentru exploatarea şi întreţinerea condominiului, derularea şi urmărirea realizării acestor contracte;

j) asigură gestionarea condominiului conform hotărârilor adunării generale şi deciziilor comitetului executiv, cu respectarea prevederilor legale în vigoare;

k) are obligaţia prezentării tuturor datelor, documentelor şi informaţilor privind conţinutul şi respectarea contractului de administrare, precum şi a acordurilor de plată în rate a cheltuielilor anuale, a cuantumului prestaţiilor convenite, la solicitarea oricărui proprietar;

l) gestionează, conform hotărârilor adunării generale sau comitetului executiv, fondul de rulment şi fondul de reparaţii constituite la dispoziţia asociaţiei de proprietari, precum şi alte fonduri constituite de către aceasta;

m) calculează, întocmeşte, supune verificării cenzorilor/comisiei de cenzori, supune aprobării comitetului executiv şi afişează la avizier lista lunară a cheltuielilor de întreţinere, întocmită conform reglementărilor în vigoare, în termen de maximum 5 zile de la primirea ultimei facturi de la furnizorii de servicii;

n) întocmeşte lunar şi depune semestrial la compartimentul specializat în sprijinirea şi îndrumarea asociaţiilor de proprietari pe a cărei rază teritorială se află condominiul situaţia soldurilor elementelor de activ şi pasiv;

o) afişează lunar, la avizier, lista de venituri şi cheltuieli ale asociaţiei, care cuprinde inclusiv veniturile obţinute din exploatarea proprietăţii comune;

p) asigură, prin controale periodice, respectarea normelor generale de apărare împotriva incendiilor la utixlizarea părţilor comune, funcţionalitatea permanentă, la gabaritele proiectate, a căilor de evacuare în caz de incendiu şi a celor de acces, intervenţie şi salvare şi comunică de urgenţă preşedintelui asociaţiei de proprietari/comitetului executiv neregulile identificate;

q) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite în cadrul adunării generale a asociaţiei de proprietari în conformitate cu legea.

(2) Administratorul nu poate utiliza în niciun fel fondurile asociaţiei de proprietari, fără hotărârea scrisă a adunării generale sau a deciziei comitetului executiv, după caz.

(3) Administratorul are obligaţia de a ţine evidenţe contabile separate pentru fiecare condominiu în parte pe care îl are în administrare.

ART. 67

(1)  Pentru realizarea lucrărilor de întreţinere, reparaţii sau investiţii privind proprietatea comună, administratorul, ţinând seama de preţ, durata de execuţie şi calitate, supune spre analiză şi aprobare comitetului executiv oferte ale operatorilor economici care satisfac cerinţele asociaţiei de proprietari, conform legislaţiei în vigoare.

(2) Administratorul este obligat să folosească pentru plăţile curente şi pentru încasări contul curent al asociaţiei prevăzut la art. 20 alin. (1), la care au acces pentru informare, în condiţiile art. 2.184 – 2.190 din Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, toţi proprietarii. În acest cont sunt vărsate, în termen de 24 de ore de la primirea acestora, toate sumele sau valorile primite în numele sau în contul asociaţiei.

(3) Contul menţionat la alin. (2) poate fi utilizat şi pentru plata cotelor lunare de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de către proprietari.

(4) În cazul în care administratorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile sau le îndeplineşte în mod defectuos, cauzând prejudicii asociaţiei de proprietari, asociaţia de proprietari, în baza hotărârii adunării generale, poate retrage din garanţia administratorului o sumă de bani pentru acoperirea prejudiciilor create sau poate hotărî diminuarea venitului în funcţie de gravitatea faptei, în condiţiile prevăzute în contractul de administrare, precum şi de a acţiona în instanţă pentru recuperarea prejudiciilor provocate.

(5) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), cu acordul adunării generale a asociaţiei de proprietari, exclusiv în vederea efectuării operaţiunilor de plăţi pentru cheltuieli neprevăzute, administratorul poate păstra în casierie numerar, în limita unui plafon lunar de 1.000 lei.

ART. 68

    Pentru protejarea intereselor proprietarilor şi ale asociaţiei de proprietari împotriva riscurilor aferente activităţii de administrare într-un condominiu, administratorii, la solicitarea asociaţiilor de proprietari, sunt obligaţi să încheie, pe cheltuială proprie, poliţe de asigurare de răspundere civilă profesională.

ART. 69

(1) În cazul schimbării administratorului, vechiul administrator este obligat să transmită noului administrator, în baza unui proces-verbal de predare-primire vizat de preşedintele asociaţiei şi de către cenzor/comisia de cenzori, într-un termen de 5 zile de la încetarea contractului său, totalitatea documentelor, bunurilor şi valorilor aflate în administrarea sa, situaţia financiar-contabilă a asociaţiei şi a fiecărui proprietar în raport cu asociaţia, situaţia soldurilor elementelor de activ şi de pasiv la data predării. Procesul-verbal cuprinde şi chitanţa de plată cu care s-a făcut ultima încasare, numele proprietarilor restanţieri, sumele restante, contractele în derulare, plăţile ce urmează a fi făcute după data predării.

(2) În caz de neîndeplinire a prevederilor prevăzute la alin. (1), administratorul nu este descărcat de gestiune şi poate fi acţionat în instanţă de asociaţia de proprietari.

Veniturile asociaţiei de proprietari:

ART. 70

(1) Toate veniturile obţinute din exploatarea proprietăţii comune, inclusiv veniturile din dobânzi bancare, aparţin asociaţiei de proprietari.

(2) Veniturile prevăzute la alin. (1) alimentează numai fondul de reparaţii al asociaţiei de proprietari şi nu se plătesc proprietarilor. Lista acestor venituri, precum şi cheltuielile aferente lor sunt prezentate semestrial, într-un raport afişat la avizierul asociaţiei, şi se evidenţiază în registrul unic de venituri şi cheltuieli al asociaţiei de proprietari.

ART. 71

(1) Anul fiscal şi exerciţiul financiar al asociaţiei de proprietari este anul calendaristic. Excedentele anuale rezultate din execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli, rămase neutilizate la finele exerciţiului bugetar, se reportează în anul următor cu aceeaşi destinaţie.

(2) Proprietarii membri ai asociaţiei de proprietari au obligaţia să aprobe un fond de reparaţii anual, necesar pentru repararea şi îmbunătăţirea proprietăţii comune. Comitetul executiv fundamentează şi prezintă adunării generale suma anuală necesară pentru constituirea sau completarea fondului de reparaţii, care se alimentează în avans, în tranşe lunare egale, prevăzute în lista de plată a cheltuielilor asociaţiei de proprietari. Fondul de reparaţii este utilizat numai pentru consolidarea condominiului, reabilitarea termică, creşterea calităţii ambiental-arhitecturale a construcţiilor, precum şi pentru repararea şi îmbunătăţirea proprietăţii comune.

(3) Sumele încasate pentru constituirea fondului de reparaţii se depun, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în contul asociaţiei de proprietari prevăzut la art. 20 alin. (1).

(4) Pentru încasarea fondului de reparaţii, administratorul eliberează chitanţă nominală separată.

(5) În termen de 5 zile de la încetarea contractului de administrare, administratorul este obligat să prezinte, în condiţiile prevăzute la art. 69 alin. (1), preşedintelui asociaţiei de proprietari şi cenzorului/comisiei de cenzori contabilitatea fondului de reparaţii, a fondului de rulment şi să o transfere noului administrator.

ART. 72

Fondul de rulment se stabileşte astfel încât să poată acoperi cheltuielile curente ale condominiului la nivelul unei luni calendaristice. Stabilirea cuantumului se face prin echivalare cu suma care a fost necesară pentru acoperirea cheltuielilor lunare înregistrate de asociaţia de proprietari în anul anterior, la nivelul lunii cu cheltuielile cele mai mari, majorate cu rata inflaţiei…

(2) Fondul de rulment se depune în contul curent al asociaţiei de proprietari, menţionat la art. 20 alin. (1).

(3) Fondul de rulment se constituie prin plata anticipată a cotei ce revine fiecărui proprietar, potrivit hotărârii adunării generale a asociaţiei de proprietari, iar reîntregirea fondului de rulment se face lunar, prin plata sumelor afişate pe lista de plată.

(4) Pentru încasarea fondului de rulment, administratorul eliberează chitanţă nominală separată.

(5) Fondul de rulment încasat se restituie la transmiterea dreptului de proprietate, dacă prin actele translative de proprietate nu se stipulează altfel.

ART. 73

(1) În cadrul adunării generale, proprietarii membri ai asociaţiei de proprietari pot aproba şi alte fonduri cu caracter special, precum şi modul de constituire al acestora.

(2) Toate fondurile speciale ale asociaţiei de proprietari se depun în contul asociaţiei de proprietari, prevăzut la art. 20, au evidenţă separată şi pentru fiecare se emite chitanţă separată.

ART. 74                                  

(2) Dacă din calculele efectuate rezultă un excedent, în sensul că sumele încasate depăşesc în valoare totalul cheltuielilor, aceste sume trebuie regularizate prin lista de plată aferentă lunii următoare sau rambursate proprietarilor îndreptăţiţi în termen de maximum 30 de zile de la constatarea acestora.

(3) În cazul în care din calculele efectuate rezultă un debit faţă de sumele încasate, acesta trebuie acoperit de cei în drept în termen de 30 de zile de la constatare.

Administratorul organizează şi conduce contabilitatea în partidă simplă….

Cheltuielile asociaţiei de proprietari

ART. 75

(1) Cheltuielile asociaţiei de proprietari sunt cheltuieli legate de exploatarea, repararea sau întreţinerea proprietăţii comune şi cheltuielile pentru asigurarea serviciilor de care beneficiază proprietarii şi care nu sunt facturate individual către proprietăţile individuale.

(2) Cheltuielile asociaţiilor de proprietari, în funcţie de modul de calcul şi de criteriile de repartizare pe proprietăţi individuale, sunt următoarele:

a) cheltuieli pe număr de persoane care locuiesc sau desfăşoară activităţi în proprietăţi individuale;

b) cheltuieli pe consumuri individuale;

c) cheltuieli pe cota-parte indiviză, în funcţie de suprafaţa utilă a proprietăţii individuale;

d) cheltuieli pe beneficiari, aferente serviciilor individuale ale proprietarilor, dar gestionate financiar prin intermediul asociaţiei de proprietari;

e) cheltuieli pe consumatori tehnici;

f) cheltuieli de altă natură.

(4) Niciun proprietar din condominiu nu este exceptat de la obligaţia de a contribui la plata cheltuielilor comune, ca urmare a renunţării la folosirea unei părţi din proprietatea comună.

ART. 77

(1) Asociaţia de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalităţi pentru orice sumă cu titlu de restanţă, afişată pe lista de plată. Penalităţile nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere şi se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile de la termenul scadent pentru plată, fără ca suma penalităţilor să poată depăşi suma la care s-au aplicat.

(2) Termenul de plată a cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari, afişate pe lista lunară de plată, este de maximum 30 de zile calendaristice de la data afişării.

(3) Sumele rezultate din aplicarea penalităţilor de întârziere, prevăzute la alin. (1), se includ în fondul de penalităţi al asociaţiei de proprietari şi se vor utiliza cu prioritate pentru plata penalităţilor impuse asociaţiei de proprietari de către terţi, precum şi pentru cheltuieli cu reparaţiile asupra proprietăţii comune, reabilitarea termică sau consolidarea condominiului. Sumele rezultate din aplicarea penalităţilor de întârziere nu pot fi utilizate şi în alte scopuri.

ART. 78

(1) Administratorul este obligat să notifice, în scris, proprietarul care are plăţi restante la cheltuielile comune ale imobilului asupra datoriilor şi să înştiinţeze preşedintele şi comitetul executiv al asociaţiei de proprietari despre restanţe.

(2) Asociaţia de proprietari, prin preşedinte, are dreptul de a acţiona în instanţă proprietarul care se face vinovat de neplata cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei mai mult de 60 de zile de la termenul scadent, respectiv 90 zile de la afişarea listei, informând membrii asociaţiei prin afişare la avizier.

(3) Acţiunea asociaţiei de proprietari este scutită de taxa de timbru, atât în primă instanţă, cât şi în cazul exercitării de către aceasta a căilor de atac, ordinare sau extraordinare.

(4) Sentinţa dată în favoarea asociaţiei de proprietari, pentru sumele datorate de oricare proprietar din condominiu, poate fi pusă în executare pentru acoperirea datoriilor prin orice modalitate permisă de Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare.

ART. 79

Autorităţile administraţiei publice locale au drept de preempţiune la preţ egal asupra locuinţelor aflate în procedura de executare silită pentru recuperarea datoriilor proprietarilor la cotele de contribuţie la cheltuielile asociaţiei, cu respectarea normelor de procedură civilă în vigoare. Aceste locuinţe vor fi folosite ulterior numai ca locuinţe sociale, proprietarii executaţi silit având prioritate la repartizarea acestora, numai dacă îndeplinesc condiţiile de acces la locuinţele sociale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

ART. 80

(1) Asociaţia de proprietari are ipotecă legală asupra apartamentelor şi altor spaţii proprietăţi individuale ale proprietarilor din condominiu, precum şi un privilegiu asupra tuturor bunurilor mobile ale acestora, pentru sumele datorate cu titlu de cotă de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari.

(2) De asemenea, pentru aceleaşi creanţe, asociaţia de proprietari beneficiază de un privilegiu general mobiliar asupra bunurilor mobile situate în apartamentele şi celelalte spaţii proprietăţi individuale amplasate în condominiul respectiv. Privilegiul vizează doar bunurile mobile situate în imobilul cu privire la care există sumele datorate.

(3) Ipoteca imobiliară legală se înscrie în cartea funciară la cererea preşedintelui asociaţiei de proprietari, pe baza extraselor de pe ultima listă lunară de plată a cotelor de contribuţie din care rezultă suma datorată cu titlu de restanţă, numai după împlinirea termenelor prevăzute la art. 78 alin. (2). Ipoteca imobiliară legală se radiază la cererea preşedintelui asociaţiei de proprietari sau a proprietarului, pe baza chitanţei ori a altui înscris prin care asociaţia confirmă plata sumei datorate.

(4) Preşedintele asociaţiei de proprietari are obligaţia radierii ipotecii imobiliare, legale, în termen de cel mult 10 zile de la data la care suma datorată cu titlul de restanţă a fost plătită de către proprietar.

(5) Pentru nerespectarea termenului prevăzut la alin. (4), preşedintele asociaţiei de proprietari răspunde pentru prejudiciile directe sau indirecte aduse proprietarului.

(6) Operaţiunile de publicitate imobiliară privitoare la ipoteca imobiliară legală şi privilegiul general mobiliar prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt scutite de tarif sau taxă de timbru.

(7) Executorii judecătoreşti sunt obligaţi să înştiinţeze în scris, potrivit prevederilor art. 666 din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, asociaţia de proprietari cu privire la termenele de intervenţie şi la posibilitatea intervenţiei în cursul executării silite pornite de un creditor împotriva debitorului, proprietar în condominiul în care este constituită respectiva asociaţie de proprietari.

ART. 81

Orice proprietar are dreptul de a contracta, în nume şi pe cheltuiala proprie, lucrări de expertiză tehnică a proprietăţii sale individuale sau a proprietăţii comune şi/sau expertiză contabilă a cheltuielilor asociaţiei de proprietari, cu o persoană fizică sau juridică autorizată, conform legislaţiei în vigoare.

Repartizarea cheltuielilor pe număr de persoane care locuiesc sau desfăşoară activităţi în proprietăţi individuale

ART. 82

(2) Cheltuielile repartizate după numărul de persoane reprezintă cheltuielile asociaţiei pentru: apă rece, caldă şi canalizare; combustibil pentru prepararea apei calde de consum; energia electrică utilizată pentru funcţionarea instalaţiilor comune, inclusiv a ascensoarelor; colectarea deşeurilor menajere, vidanjare.

(3) Modul de repartizare a cheltuielilor prevăzute la alin. (1) se stabileşte printr-un regulament aprobat de comitetul executiv al asociaţiei de proprietari.

(4) Comitetul executiv stabileşte cotele de participare pe persoană la cheltuielile aferente persoanelor cu domiciliul în clădire.

(5) Dacă adunarea generală a asociaţiei de proprietari hotărăşte în acest sens, comitetul executiv stabileşte cotele de participare pe persoană la cheltuielile aferente persoanelor care locuiesc temporar, minimum 15 zile pe lună, şi stabileşte perioada pentru care proprietarii, respectiv chiriaşii, au dreptul de a solicita, în scris, scutirea de la plata cheltuielilor pe persoană şi care trebuie să fie de cel puţin 15 zile pe lună, conform hotărârii adunării generale.

Repartizarea cheltuielilor pe consumuri individuale

ART. 83

(1) Cheltuielile pe consumuri individuale reprezintă cheltuielile asociaţiei pentru: apă rece şi canalizare; apă caldă de consum; energia termică, combustibilul şi apă rece pentru prepararea apei calde; gaze naturale; încălzirea proprietăţii individuale.

(2) Cheltuielile pe consumuri individuale se repartizează în funcţie de indexul contoarelor individuale…

Repartizarea cheltuielilor pe cota-parte indiviză de proprietate

ART. 84

(1) Cheltuielile repartizate după cota-parte de proprietate reprezintă cheltuielile asociaţiei efectuate pentru întreţinerea, repararea, exploatarea şi, după caz, consolidarea şi/sau reabilitarea părţilor de construcţii şi instalaţii aferente condominiului aflate în proprietate comună indiviză. Aceste cheltuieli se repartizează proporţional cu cota-parte din proprietatea comună a fiecărui proprietar.

(2) Cheltuielile pe cota-parte indiviză de proprietate reprezintă cheltuielile efectuate pentru administrarea, întreţinerea, repararea, exploatarea şi, după caz, consolidarea părţilor de construcţii şi instalaţii din condominiu aflate în proprietate comună.

ART. 85

Cheltuielile pe cota-parte indiviză de proprietate reprezintă cheltuielile asociaţiei cu privire la proprietatea comună, cu privire la: fondul sau fondurile pentru lucrări de întreţinere, service, reparaţii şi, după caz, de consolidare, reabilitare, eficienţă energetică, modernizare la părţile de construcţii şi instalaţii aflate în/şi pe proprietatea comună, astfel cum este descrisă în cartea tehnică a construcţiei şi în acordul de asociere: subsolul; conductele de distribuţie şi coloanele instalaţiilor de apă, canalizare, încălzire, energie electrică; echipamente de echilibrare hidraulică a instalaţiilor; casa scării; podul; spălătoria; uscătoria; terasa; ascensorul; interfonul – partea de instalaţie de pe proprietatea comună; centrala termică proprie; crematoriul; tubulatura de evacuare a deşeurilor menajere; structura de rezistenţă; faţadele; acoperişul şi altele asemenea, conform prevederilor din acordul de asociere; personalul angajat sau contractat al asociaţiei: salarii sau remuneraţii pentru administrator, contabil, instalator, electrician, portar, îngrijitor, personalul care asigură curăţenia etc.; indemnizaţii acordate membrilor asociaţiei de proprietari ori persoanelor alese: preşedintele, membrii comitetului executiv şi cenzorului/comisiei de cenzori; prime; credite bancare; contracte sau poliţe de asigurări; cheltuieli cu produse şi accesorii pentru curăţenie, alte servicii administrative către proprietatea comună.

ART. 86

(1) Suprafaţa utilă a proprietăţilor individuale şi cota-parte indiviză de proprietate sunt cele înscrise în cartea funciară în baza unei documentaţii cadastrale sau, în lipsă, cele din actul de proprietate.

(2) În cazul în care suma cotelor-părţi indivize din actele de proprietate, care sunt fracţiuni abstracte pentru fiecare proprietate individuală din clădirea care constituie condominiul, nu este egală cu 100%, preşedintele asociaţiei de proprietari este obligat să solicite întocmirea unei documentaţii cadastrale, prin punerea la dispoziţie a cărţii tehnice a imobilului şi cu respectarea prevederilor în vigoare.

Repartizarea cheltuielilor pe beneficiari

ART. 87

(1) Cheltuielile pe beneficiari reprezintă cheltuielile aferente serviciilor de care beneficiază în mod individual proprietarii, toţi sau în parte, gestionate financiar prin intermediul asociaţiei de proprietari.

(2) Cheltuielile pe beneficiari se repartizează conform valorii care revine fiecărui beneficiar în cauză, pe baza facturilor/documentelor justificative.

ART. 88

Cheltuielile pe beneficiari sunt cheltuielile cu privire la: citirea, calculul şi gestiunea consumurilor individuale de apă rece, apă caldă, căldură, gaze, energie electrică, deşeuri municipale; servicii cu privire la repartitoarele de costuri; chiriile spaţiilor comune – boxe, casa scării, holuri, spaţiu ghenă, terasă etc.; gestiunea financiară; gestiunea contractelor cu caracter individual; întreţinerea interfonului şi a părţii de instalaţie din interiorul proprietăţii individuale; verificarea metrologică a contoarelor individuale de energie termică, în cazul distribuţiei orizontale; reviziile instalaţilor interioare de gaze, apă şi încălzire; alte servicii individuale către proprietari.

Repartizarea cheltuielilor pe consumatori tehnici

ART. 90

Cheltuielile pe consumatori tehnici reprezintă cheltuielile asociaţiei de proprietari pentru încălzirea proprietăţilor individuale – locuinţe sau spaţii cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă: energia termică sub formă de căldură, combustibilul şi energia electrică pentru încălzire, salariu/remuneraţie pentru fochist şi echipament de lucru, costuri pentru funcţionarea instalaţiilor de încălzire centrală

Repartizarea cheltuielilor de altă natură

ART. 91

Cheltuielile de altă natură reprezintă cheltuielile efectuate pentru plata unor servicii care nu pot fi repartizate după criteriile prevăzute la art. 75 alin. (2) lit. a) – e).

ART. 92

Cheltuielile de altă natură reprezintă cheltuielile asociaţiei de proprietari pentru: lucrările de întreţinere, reparaţii şi înlocuiri la antenă ori antenele colective de televiziune, care se repartizează în raport cu numărul prizelor de televizoare aflate în locuinţe şi în spaţiile cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, în condiţiile în care nu există o hotărâre a adunării generale prin care sistemul de antenă colectivă să fie desfiinţat sau casat; cutiile poştale, cheile de la uşa de intrare comună în clădire, care se repartizează în raport cu numărul proprietarilor; alte cheltuieli, repartizarea făcându-se în conformitate cu clauzele contractuale sau conform modului de facturare; curăţatul coşurilor de fum, care se repartizează fiecărui proprietar proporţional cu numărul sobelor şi al maşinilor de gătit racordate la coşurile de fum ale clădirii.

Contravenţii şi sancţiuni

ART. 102

(1) Următoarele fapte constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să constituie, potrivit legii penale, infracţiuni:

a) neconvocarea adunării generale, conform prevederilor prezentului act normativ;

b) necomunicarea de către proprietar a modificării suprafeţei utile către asociaţia de proprietari şi administraţia financiară locală;

c) neluarea de către asociaţia de proprietari, de preşedinte sau de către comitetul executiv al asociaţiei de proprietari a tuturor măsurilor necesare pentru repararea, reabilitarea şi menţinerea în stare de siguranţă şi funcţionare a condominiului şi a instalaţiilor comune aferente pe toată durata existenţei acestora, conform prevederilor legale în vigoare;

d) nerespectarea de către proprietari a prevederilor art. 31 alin. (1);

e) nerespectarea statutului, a acordului de asociere, precum şi neîndeplinirea sau depăşirea atribuţiilor de către preşedinte, membrii comitetului executiv, cenzor/comisia de cenzori sau de către administrator;

f) punerea în pericol de către proprietari a integrităţii structurale a condominiului sau a altor proprietăţi individuale, precum şi a bunei funcţionări a instalaţiilor aferente acestora;

g) schimbarea de către proprietar a destinaţiei locuinţei sau spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă fără autorizaţiile şi aprobările legale;

h) neexecutarea de către proprietar a lucrărilor de întreţinere, reparaţii sau de înlocuire a elementelor de construcţii aflate în proprietatea sa individuală, dacă aceasta este de natură să aducă prejudicii celorlalţi proprietari. Fac excepţie cazurile în care au fost îndeplinite prevederile art. 30 alin. (5);

i) modificarea aspectului proprietăţii comune de către proprietari, precum şi a elementelor constructive ale condominiului fără respectarea prevederilor prezentei legi;

j) neluarea măsurilor în scopul constituirii fondului de reparaţii sau a fondului de rulment;

k) neîncheierea de către administrator a asigurării pentru răspunderea civilă profesională a administratorului;

l) utilizarea cu altă destinaţie a fondului de rulment sau a fondului de reparaţii, altfel decât este prevăzut la art. 71 şi 72;

m) utilizarea şi gestionarea veniturilor asociaţiei de proprietari, altfel decât este prevăzut la art. 20, 70 şi 74;

n) neaplicarea sau nerespectarea prevederilor art. 95 – 97 şi ale art. 99 din prezenta lege de către furnizorii serviciilor de utilităţi publice;

q) desfăşurarea de către persoane fizice sau juridice a activităţii de administrare a condominiilor fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 64;

r) nerespectarea prevederilor art. 55 alin. (1) lit. s);

s) nerespectarea prevederilor art. 104 alin. (1).

(2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează după cum urmează:

a) faptele prevăzute la alin. (1) lit. d), f) şi k), cu amendă de la 500 lei la 3.000 lei;

b) faptele prevăzute la alin. (1) lit. a), b), c), r) şi s), cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei;

c) faptele prevăzute la alin. (1) lit. e) şi j), cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei;

d) faptele prevăzute la alin. (1) lit. g), h), i), m), p) şi q), cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei;

e) faptele prevăzute la alin. (1) lit. l), n), şi o), cu amendă de la 4.000 lei la 9.000 lei.

(3) Sancţiunile pentru contravenţiile prevăzute la alin. (1) se aplică persoanelor fizice sau juridice vinovate.

(4) Constatarea contravenţiilor prevăzute la alin. (1), făcută la sesizarea oricărei persoane interesate sau din oficiu, precum şi aplicarea sancţiunilor corespunzătoare se fac după cum urmează:

a) de către Inspectoratul de Stat în Construcţii în cazul faptelor prevăzute la alin. (1) lit. f), g) şi h);

b) de către primari sau de împuterniciţii acestora sau de către Poliţia Locală în cazul faptelor prevăzute la alin. (1) lit. a) – e), i) – m) şi o) – s);

c) de către Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice sau, după caz, de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei în cazul faptelor prevăzute la alin. (1) lit. n).

(5) În cazul în care contravenientul se află la prima încălcare a obligaţiei legale, organul constatator poate să aplice sancţiunea avertismentului, conform prevederilor legale în vigoare, numai în cazul faptelor prevăzute la alin. (1) lit. a), b), j) sau s).

Dispoziţii tranzitorii şi finale

ART. 104

(1) În termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, asociaţiile de locatari din condominiile ale căror unităţi de proprietate individuală au fost dobândite în proprietate în condiţiile legii şi care nu au fost reorganizate în asociaţii de proprietari au obligaţia să se reorganizeze în conformitate cu prevederile prezentei legi.

ART. 105

    În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, preşedinţii asociaţiilor de proprietari sunt obligaţi să transmită autorităţilor administraţiei publice locale numele şi datele de contact actualizate privind preşedintele comitetul executiv, comisia de cenzori/cenzorul şi administratorul.

ART. 106

    Persoanele fizice atestate pentru funcţia de administrator în conformitate cu prevederile Legii nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, cu modificările şi completările ulterioare, pot îndeplini funcţia de administrator numai dacă, în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, obţin certificate de calificare profesională care dovedesc calificarea profesională pentru a îndeplini ocupaţia de administrator, în conformitate cu prezenta lege.

ART. 107

În termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi:

a) proprietarii din condominii sunt obligaţi să aprobe un regulament al condominiului;

b) proprietarii care nu au informat asociaţia de proprietari, în conformitate cu art. 34 alin. (3), respectiv cu privire la modificările suprafeţelor construite sau utile efectuate anterior intrării în vigoare a prezentei legi, sunt obligaţi să comunice asociaţiei de proprietari modificările suprafeţelor respective;

c) preşedinţii asociaţiilor de proprietari sunt obligaţi să actualizeze, în baza actelor de proprietate asupra locuinţelor şi/sau spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă din condominiu, toate informaţiile privind proprietăţile, suprafeţele şi cotele-părţi indivize aferente acestora, în vederea calculului cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei pentru respectiva locuinţă.

ART. 109

Prezenta lege intră în vigoare la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

ART. 110

La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 23 iulie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi Hotărârea Guvernului nr. 1.588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 18 ianuarie 2008, precum şi orice alte prevederi contrare.

Bucureşti, 20 iulie 2018.

    Nr. 196.

 

 

 

OMFP Nr. 3103/2017 din 24 noiembrie 2017

privind aprobarea Reglementărilor contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial

EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 984 din 12 decembrie 2017

ART. 2

(1) Se aprobă Reglementările contabile privind organizarea şi conducerea contabilităţii în partidă simplă de către persoanele juridice fără scop patrimonial, cuprinse în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.

(2) Reglementările contabile prevăzute la alin. (1) se aplică de către unităţile de cult, asociaţiile de proprietari şi de către persoanele juridice fără scop patrimonial care prin actul normativ de înfiinţare, prin legi speciale sau prin alte acte normative, au obligaţia ţinerii contabilităţii în partidă simplă.

(3) Persoanele juridice fără scop patrimonial care conduc contabilitatea în partidă simplă nu întocmesc situaţii financiare anuale.

ART. 8

Prezentul ordin intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2018.

ANEXA 2

REGLEMENTĂRI CONTABILE

privind organizarea şi conducerea contabilităţii în partidă simplă de către persoanele juridice

fără scop patrimonial

CAPITOLUL 1

Sfera de aplicare

Categoriile de persoane juridice fără scop patrimonial care pot organiza şi conduce contabilitatea în partidă simplă sunt următoarele:

a) unităţile de cult;

b) asociaţiile de proprietari.

Au obligaţia de a organiza şi conduce contabilitatea în partidă simplă persoanele juridice fără scop patrimonial care, prin actul normativ de înfiinţare, prin legi speciale sau prin alte acte normative, au obligaţia ţinerii contabilităţii în partidă simplă.

Organizarea şi conducerea contabilităţii în partidă simplă

Dispoziţii generale

(1) Sistemul de contabilitate în partidă simplă, în sensul prezentelor reglementări, reprezintă ansamblul registrelor şi documentelor financiar-contabile, legal reglementate, care servesc la evidenţierea în contabilitate, în mod obligatoriu cronologic şi sistematic, a operaţiunilor economico-financiare consemnate în documentele justificative.

(2) Prezentele reglementări privind contabilitatea în partidă simplă se bazează pe contabilitatea de angajamente. Astfel, operaţiunile economico-financiare se înregistrează atunci când acestea se produc şi nu pe măsură ce numerarul sau echivalentul său este încasat sau plătit.

(1) Nomenclatorul registrelor şi formularelor financiar-contabile, utilizate de persoanele juridice fără scop patrimonial care organizează şi conduc contabilitatea în partidă simplă, modelele registrelor şi formularelor financiar-contabile, precum şi normele specifice de utilizare a acestora, sunt prevăzute în anexa la prezentele reglementări.

(2) Modelele documentelor financiar-contabile pot fi adaptate în funcţie de specificul şi de necesităţile persoanelor juridice fără scop patrimonial.

(3) Persoanele juridice fără scop patrimonial pot utiliza formularele financiar-contabile prevăzute în anexa la prezentele reglementări, sau numai o parte dintre acestea, în funcţie de elementele specifice activităţii desfăşurate, astfel încât acestea să permită determinarea informaţiilor necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare.

În funcţie de necesităţi, persoanele juridice fără scop patrimonial care conduc contabilitatea în partidă simplă pot utiliza şi alte formulare financiar-contabile prevăzute de Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.634/2015 privind documentele financiar-contabile. În acest caz, elementele referitoare la conturi, debit, credit, semnături de aprobare, avizare, precum şi alte elemente similare, nu se completează.

  1. Persoanele juridice fără scop patrimonial pot folosi şi alte formulare prevăzute în mod expres de acte normative care reglementează activităţi economice specifice.
  1. Formularele financiar-contabile pot fi pretipărite sau editate cu ajutorul sistemelor informatice de prelucrare automată a datelor.
  1. În condiţiile utilizării sistemelor informatice, trebuie să fie respectate criteriile minimale privind programele informatice utilizate în domeniul financiar-contabil, prevăzute în Normele generale de întocmire şi utilizare a documentelor financiar-contabile, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.634/2015 privind documentele financiar-contabile.
  1. Persoanele juridice fără scop patrimonial care conduc contabilitatea în partidă simplă nu întocmesc situaţii financiare anuale.

8. Pentru verificarea înregistrării corecte în contabilitate a operaţiunilor efectuate, lunar se întocmeşte „Situaţia soldurilor elementelor de activ şi de pasiv” (cod 14-6-30/d)….

Norme generale privind documentele financiar-contabile

Contabilitatea în partidă simplă se ţine în limba română şi în moneda naţională. Orice operaţiune economico-financiară se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza evidenţierii în contabilitatea în partidă simplă, dobândind astfel calitatea de document justificativ.

Documentele justificative care se evidenţiază în contabilitatea în partidă simplă angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat şi aprobat, precum şi a celor care le-au înregistrat în contabilitate, în condiţiile prevăzute de legea contabilităţii.

Documentele justificative trebuie să cuprindă următoarele elemente principale:

– denumirea documentului;

– denumirea/numele şi prenumele şi, după caz, sediul persoanei juridice/adresa persoanei fizice care întocmeşte documentul;

– numărul documentului şi data întocmirii acestuia;

– codul de identificare fiscală (când este cazul);

– menţionarea părţilor care participă la efectuarea operaţiunii economico-financiare (când este cazul);

– conţinutul operaţiunii economico-financiare şi, atunci când este necesar, temeiul legal al efectuării acesteia;

– datele cantitative şi valorice aferente operaţiunii economico-financiare efectuate, după caz;

– numele şi prenumele, precum şi semnăturile persoanelor care răspund de efectuarea operaţiunii economico-financiare.

Documentele care stau la baza înregistrărilor în contabilitate pot dobândi calitatea de document justificativ numai în condiţiile în care furnizează toate informaţiile prevăzute de normele legale în vigoare.

Înscrierea datelor în documente se face cu cerneală, cu pix cu pastă, sau prin utilizarea sistemelor informatice de prelucrare automată a datelor, după caz.

În documentele financiar-contabile nu sunt admise ştersături, modificări sau alte asemenea procedee, şi nici lăsarea de spaţii libere între operaţiunile înscrise în acestea sau file lipsă.

Erorile se corectează prin tăierea cu o linie a textului sau a cifrei greşite, concomitent înscriinduse alături textul sau cifra corectă.

Corectarea se face în toate exemplarele documentului şi se confirmă prin semnătura persoanei care a întocmit/corectat documentul, menţionându-se şi data efectuării corecturii.

În cazul documentelor financiar-contabile la care nu se admit corecturi, cum sunt cele pe baza cărora se primeşte, se eliberează sau se justifică numerarul, ori al altor documente pentru care normele de utilizare prevăd asemenea restricţii, documentul întocmit greşit se anulează şi se păstrează sau rămâne în carnetul respectiv.

Pentru a putea fi evidenţiate în contabilitate, operaţiunile economico-financiare ale persoanelor juridice fără scop patrimonial trebuie să fie justificate cu documente originale, întocmite sau reconstituite potrivit prevederilor legale.

În caz de pierdere, sustragere sau distrugere a unor documente financiar-contabile, persoanele juridice fără scop patrimonial vor lua măsuri de reconstituire a acestora în termen de maximum 30 de zile de la constatare, iar în caz de forţă majoră, în termen de 90 de zile de la constatarea încetării acesteia.

Arhivarea şi păstrarea registrelor şi a documentelor justificative şi contabile, precum şi reconstituirea documentelor justificative şi contabile pierdute, sustrase sau distruse, se efectuează în conformitate cu Normele generale de întocmire şi utilizare a documentelor financiar-contabile, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.634/2015 privind documentele financiarcontabile.

Termenul de păstrare a Registrului-jurnal (cod 14-1-1/A) şi a Registrului-inventar (cod 14-1-2) este de 10 ani.

Documentele justificative utilizate de persoanele care conduc contabilitatea în partidă simplă se păstrează pe o perioadă de 5 ani, cu excepţia statelor de salarii care se păstrează 50 de ani.

 

Nomenclatorul registrelor şi formularelor financiar-contabile, utilizate de persoanele juridice

fără scop patrimonial care organizează şi conduc contabilitatea în partidă simplă

___________________________________________________________________________

| 1.| Registrul-jurnal | 14-1-1/A |

|____|__________________________________________________________|___________|

| 2.| Registrul-inventar | 14-1-2 |

|____|__________________________________________________________|___________|

| 3.| Registrul numerelor de inventar | 14-2-1 |

|____|__________________________________________________________|___________|

| 4.| Fişa mijlocului fix | 14-2-2 |

|____|__________________________________________________________|___________|

| 5.| Bon de mişcare a mijloacelor fixe | 14-2-3A |

|____|__________________________________________________________|___________|

| | – Proces-verbal de scoatere din funcţiune a mijloacelor | 14-2-3/aA |

| | fixe/de declasare a unor bunuri materiale | |

|____|__________________________________________________________|___________|

| 6.| Notă de recepţie şi constatare de diferenţe | 14-3-1A |

|____|__________________________________________________________|___________|

| 7.| Bon de predare, transfer, restituire | 14-3-3A |

|____|__________________________________________________________|___________|

| 8.| Bon de consum | 14-3-4A |

|____|__________________________________________________________|___________|

| 9.| Fişă de magazie | 14-3-8 |

|____|__________________________________________________________|___________|

| 10.| Fişă de evidenţă a materialelor de natura obiectelor de | 14-3-9 |

| | inventar în folosinţă | |

|____|__________________________________________________________|___________|

| 11.| Fişă pentru valori materiale | 14-3-10/a |

|____|__________________________________________________________|___________|

| 12.| Listă de inventariere | 14-3-12 |

|____|__________________________________________________________|___________|

| 13.| Chitanţă | 14-4-1 |

|____|__________________________________________________________|___________|

| 14.| Chitanţă pentru operaţiuni în valută | 14-4-1/a |

|____|__________________________________________________________|___________|

| 15.| Dispoziţie de plată/încasare către casierie | 14-4-4 |

|____|__________________________________________________________|___________|

| 16.| Registru de casă | 14-4-7A |

|____|__________________________________________________________|___________|

| | – Registru de casă (în valută) | 14-4-7/aA |

|____|__________________________________________________________|___________|

| 17.| Borderou de achiziţie | 14-4-13 |

|____|__________________________________________________________|___________|

| 18.| Stat de salarii | 14-5-1 |

|____|__________________________________________________________|___________|

| 19.| Ordin de deplasare (delegaţie) | 14-5-4 |

|____|__________________________________________________________|___________|

| 20.| Decont de cheltuieli (pentru deplasări externe) | 14-5-5 |

|____|__________________________________________________________|___________|

| 21.| Jurnal privind operaţiuni diverse | 14-6-17/c |

|____|__________________________________________________________|___________|

| 22.| Fişă pentru operaţiuni diverse | 14-6-22/b |

|____|__________________________________________________________|___________|

| 23.| Fişă pentru operaţiuni diverse | 14-6-22/c |

|____|__________________________________________________________|___________|

| 24.| Registrul pentru evidenţa fondului de rulment (pentru | 14-6-25/a |

| | asociaţiile de proprietari) | |

|____|__________________________________________________________|___________|

| 25.| Registrul pentru evidenţa fondului de reparaţii (pentru | 14-6-25/b |

| | asociaţiile de proprietari) | |

|____|__________________________________________________________|___________|

| 26.| Registrul pentru evidenţa sumelor speciale (pentru | 14-6-25/c |

| | asociaţiile de proprietari) | |

|____|__________________________________________________________|___________|

| 27.| Registrul pentru evidenţa fondului de penalizări (pentru | 14-6-25/d |

| | asociaţiile de proprietari) | |

|____|__________________________________________________________|___________|

| 28.| Listă de plată a cotelor de contribuţie la cheltuielile | 14-6-28 |

| | asociaţiei de proprietari (pentru asociaţiile de | |

| | proprietari) | |

|____|__________________________________________________________|___________|

| 29.| Situaţia soldurilor elementelor de activ şi de pasiv | 14-6-30/d |

| | (pentru asociaţiile de proprietari) | |

|____|__________________________________________________________|___________|

| 30.| Decizie de imputare | 14-8-2 |

|____|__________________________________________________________|___________|

| | – Angajament de plată | 14-8-2/a |

|____|__________________________________________________________|___________|

Modelele registrelor*) şi formularelor financiar-contabile*), precum şi normele specifice de utilizare a acestora, utilizate de persoanele juridice fără scop patrimonial care organizează şi conduc contabilitatea în partidă simplă, sunt prezentate în continuare.

Modelele şi normele specifice de utilizare pentru celelalte formulare din Nomenclator se regăsesc în Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.634/2015 privind documentele financiarcontabile.

————

*) Modelele registrelor şi formularelor financiar-contabile sunt reproduse în facsimil.

LISTĂ DE PLATĂ*

a cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari

(pentru asociaţiile de proprietari – cod 14-6-28)

Serveşte pentru determinarea cheltuielilor comune din fiecare lună şi repartizarea lor pe proprietarii din asociaţie, în vederea încasării şi reîntregirii fondurilor asociaţiei de proprietari.

Se întocmeşte de către administratorul asociaţiei de proprietari.

Se arhivează la administraţia asociaţiei de proprietari.

ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI BLOC: _________

DATA AFIŞĂRII: ________________

DATA SCADENTĂ: ______________

DATA SCADENTĂ (fără FOND DE RULMENT): ______________

PERIOADA DE AFIŞARE: ______________

LISTĂ DE PLATĂ A COTELOR DE CONTRIBUŢIE LA CHELTUIELILE*

ASOCIAŢIEI DE PROPRIETARI BLOC ________ SCARA ____

Luna _________________ Anul _________

*) Are un caracter orientativ şi nelimitativ, modelul fiind stabilit în funcţie de necesităţi, în Adunarea generală a asociaţiei de proprietari

ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI BLOC

SITUAŢIA SOLDURILOR ELEMENTELOR DE ACTIV ŞI DE PASIV*

(cod 14-6-30/d)

Partea I Partea a II-a

* Modelul se referă la asociaţiile de proprietari.

Celelalte persoane juridice fără scop patrimonial vor efectua adaptările corespunzătoare în funcţie de specificul activităţii.

NOTĂ: Corelaţie: total partea I = total partea a II-a.

Situaţia soldurilor elementelor de activ şi de pasiv se întocmeşte de către administrator sau altă persoană desemnată (contabil etc.)

ORDIN

privind aprobarea conţinutului-cadru al statutului şi al regulamentului de condominiu.

Viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, emite următorul ordin:

 Art. 1 – Se aprobă conţinutul-cadru al statutului asociaţiei de proprietari, prevăzut în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2 Se aprobă conţinutul-cadru al regulamentului condominiului, prevăzut în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 3 Prezentul ordin intră în vigoare în termen de 3 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 STATUTUL ASOCIAŢIEI DE PROPRIETARI

 CAPITOLUL I – DISPOZIŢII GENERALE

Art. 1 – Prezentul statut reprezintă ansamblul dispoziţiilor, adoptat de cel puţin jumătate plus unu din numărul proprietarilor din condominiu, prin care se reglementează scopul, structura şi modul de organizare şi funcţionare a asociaţiei de proprietari, cu respectarea prevederilor Legii nr. 196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor.

Art. 2 – Dispoziţiile prezentului statut se completează cu dispoziţiile Legii nr. 196/2018.

Art. 3 – Dispoziţiile prezentului statut sunt adoptate în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare şi nu derogă de la acestea.

Art. 31 – (1) Administratorul nu poate utiliza în niciun fel fondurile asociaţiei de proprietari, fără hotărârea scrisă a adunării generale sau a deciziei comitetului executiv, după caz.

(2) Administratorul are obligaţia de a ţine evidenţe contabile separate pentru fiecare condominiu în parte pe care îl are în administrare.

DISPOZIŢII FINALE

Art. 47 – Proprietarii comunică datele lor de contact (număr telefon şi adresă email) preşedintelui asociaţiei de proprietari şi administratorului, în vederea eficientizării comunicării între organele asociaţiei de proprietari şi proprietarii din condominiu, precum şi pentru notificarea acestora cu celeritate în cazurile de urgenţă.

Art. 48 – Hotărârile adunărilor generale se iau în cadrul adunării generale convocată sau reconvocată, după caz, în condiţiile Legii nr. 196/2018.

Art. 49 – (1) Pentru modificarea sau completarea prezentului statut ori a acordului de asociere, în cadrul adunării generale a asociaţiei de proprietari este necesar acordul a cel puţin jumătate plus unu din numărul proprietarilor din condominiu.

(2) Modificările şi/sau completările aduse prezentului statut trebuie să fie motivate şi aprobate prin hotărâre a adunării generale a asociaţiei de proprietari într-o şedinţă convocată şi desfăşurată cu respectarea prevederilor prezentului statut şi ale Legii nr. 196/2018.

(3) Orice modificare sau completare a prezentului statut sau a acordului de asociere se înregistrează la judecătoria care a emis încheierea judecătorească de înfiinţare, fără alte formalităţi. În acest sens, atât acordul de asociere şi statutul asociaţiei de proprietari, actualizate, se depun de către preşedintele asociaţiei de proprietari, ori de câte ori sunt modificări, la judecătoria în a cărei rază teritorială se află condominiul şi care a emis încheierea judecătorească de înfiinţare.

(4) Modificările şi/sau completările aduse prezentului statut sau acordului de asociere fără respectarea prevederilor alin. (3) nu sunt opozabile faţă de proprietarii care nu sunt membri ai asociaţiei de proprietari sau faţă de terţi.

 CONŢINUTUL-CADRU AL AL REGULAMENTULUI ASOCIATIILOR DE PROPRIETARI  – OCT. 2018

Art. 1 – (1) Prezentul regulament reprezintă documentul de ordine interioară al asociaţiei de proprietari…

(2) În aplicarea prezentului regulament, organele asociaţiei de proprietari şi proprietarii din condominiu vor ţine cont de următoarele principii:

a) principiul egalităţii în drepturi şi obligaţii, în condiţiile legii, indiferent de statutul social;

b) principiul tratamentului egal, al egalităţii între proprietari şi al excluderii oricăror privilegii sau discriminări;

c) principiul colaborării pentru apărarea drepturilor şi a intereselor comune ce derivă din dreptul de proprietate comună indiviză;

d) principiul asumării şi respectării hotărârilor şi deciziilor luate în cadrul organelor asociaţiei de proprietari cu respectarea prevederilor legislaţiei în vigoare, indiferent de opinia personală sau de modul în care au votat;

e) principiul transparenţei totale în ceea ce priveşte acţiunile sau inacţiunile care pot afecta dreptul de proprietate comună indiviză sau condominiul;

f) principiul adoptării unei atitudini decente, corecte şi civilizate în toate raporturile din cadrul asociaţiei de proprietari şi din cadrul condominiului;

g) principiul respectului reciproc în interacţiunea dintre proprietarii din condominiu.

Art. 5 – (1) Toţi proprietarii, precum şi chiriaşii din condominiu, persoanele care locuiesc, persoanele care sunt găzduite pe perioadă determinată sau persoanele aflate în tranzit în condominiu sunt obligaţi să respecte prezentul regulament.

(2) Responsabilitatea informării chiriaşilor şi a persoanelor care tranzitează condominiul referitor la prevederile regulamentului condominiului aparţine proprietarului.

FOLOSINŢA PĂRŢILOR COMUNE ALE CONDOMINIULUI:

Art. 6 – Fiecare proprietar/locatar poate folosi, în condiţiile legii şi acordului de asociere, atât spaţiul care constituie bunul principal, cât şi părţile comune, fără a aduce atingere drepturilor celorlalţi proprietari şi fără a schimba destinaţia clădirii.

Art. 7 – Fiecare proprietar/locatar poate exercita folosinţa bunurilor comune, cu condiţia să respecte destinaţia acestuia şi să permită exercitarea folosinţei de către ceilalţi proprietari în condiţii normale.

Art. 8 – (1) Proprietarii din condominiu au obligaţia de a menţine şi întreţine curăţenia proprietăţii comune, să protejeze şi să menţină aspectul şi integritatea clădirii.

(2) Proprietarii din condominiu sunt obligaţi să respecte întocmai măsurile stabilite de autoritatea administraţiei publice locale pentru asigurarea igienei publice şi salubrităţii, precum şi regulile elementare de igienă în gospodăria sau locuinţa proprie, astfel încât să nu creeze disconfort vecinilor şi să nu constituie pericol pentru sănătatea publică a comunităţii.

Art. 9 – Proprietarul este obligat să asigure întreţinerea spaţiului care constituie bunul principal, astfel încât clădirea să se păstreze în stare bună.

Art. 10 – Instalaţiile comune se utilizează numai conform destinaţiei acestora. Instalaţiile şi bunurile comune care necesită, conform legislaţiei în vigoare, verificări periodice, nu pot fi utilizate fără efectuarea reviziilor sau fără obţinerea avizelor de funcţionare.

Art. 11 – Este interzisă depozitarea sau abandonarea oricăror obiecte pe proprietatea comună, dacă prin acest fapt se împiedică utilizarea normală a clădirii sau a părţilor comune sau dacă se aduce atingere drepturilor celorlalţi proprietari.

Art. 12 – Este interzisă blocarea sau obturarea căilor de acces în condominiu sau în proprietăţile individuale.

Art. 13 – Proprietarii din condominiu pot efectua, în cadrul proprietății individuale, lucrări de modificare şi modernizare a proprietăţii, cu condiţia ca acestea să nu contravină reglementărilor legale în vigoare, esteticii exterioare a imobilului/condominiu, proiectului iniţial al imobilului, instalaţiilor sanitare ale condominiului, să nu deterioreze sau să afecteze proprietăţile individuale sau pe cele comune, şi să nu încalce drepturile de folosinţă ale celorlalţi proprietari, conform proiectului clădirii.

 Art. 14 – Dacă proprietarul unei locuinţe ori al unui spaţiu cu altă destinaţie provoacă daune oricărei părţi din proprietatea comună sau din proprietatea individuală a altui proprietar din condominiu, respectivul proprietar are obligaţia să repare stricăciunile sau să suporte cheltuielile pentru lucrările de reparaţii, în condiţiile legii.

NORME DE CONDUITĂ ŞI BUNĂ VECINĂTATE DINTRE PROPRIETARI

Art. 15 – Drepturile proprietarilor din condominiu nu pot fi lezate de nici o acţiune sau inacţiune a celorlalţi proprietari din condominiu, de chiriaşi, persoanele care locuiesc, persoanele care sunt găzduite pe perioadă determinată sau persoanele aflate în tranzit în condominiu.

 Art. 16 – Niciun proprietar nu poate, prin orice acţiune sau inacţiune, aduce atingere dreptului celorlalţi proprietari din condominiu de acces la serviciile de utilităţi publice.

 Art. 17 – Este interzisă restricţionarea accesului pe părţile comune a proprietarilor din condominiu, cu excepţia cazurilor expres prevăzute de legislaţia în vigoare.

 Art. 18 – (1) Este interzisă introducerea şi/sau depozitarea în cadrul condominiului a oricăror substanţe periculoase sau a substanţelor poluante, a deşeurilor, precum şi a oricăror materiale şi/sau bunuri care, prin natura lor sau printr-o greşită întrebuinţare, pot conduce la apariţia unor situaţii periculoase, punând astfel în pericol viaţa şi siguranţa proprietarilor/locatarilor sau integritatea clădirii.

(2) Este interzisă depozitarea sau deversarea deşeurilor menajere în alte locuri decât cele special amenajate, conform legislaţiei în vigoare.

Art. 19(1) Este interzisă tulburarea, fără drept, a liniştii proprietarilor/locatarilor din condominiu prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă.

            (2) Este interzisă tulburarea liniştii proprietarilor/locatarilor din condominiu între orele 22:00 – 08:00, 13:00 – 14:00, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în intervalul __________________5, de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare.

Art. 20 – Proprietarii/locatarii care deţin animale de companie au obligaţia să respecte prevederile legale pentru deţinerea acestora, precum şi obligaţia de a nu tulbura liniştea locatarilor, de a menţine curăţenia pe spaţiile comune, precum şi de a lua toate măsurile necesare pentru a nu aduce atingere drepturilor celorlalţi proprietari.

DISPOZIŢII FINALE

Art. 21 – În cazul nerespectării regulamentului condominiului de către unul dintre proprietari sau chiriaşi, ceilalţi proprietari pot sesiza preşedintele şi/sau comitetul executiv al asociaţiei de proprietari, cu privire la aceste nereguli.

Art. 22 – În baza prezentului regulament nu sunt stabilite sau aplicate sancţiuni de către organele asociaţiei de proprietari, iar încălcarea prevederilor prezentului regulament nu constituie contravenţie6.

Notă:

6 Asociaţia de proprietari sau organele asociaţiei de proprietari nu reprezintă agenţi constatatori în sensul legislaţiei în vigoare.

Art. 23 – Prezentul regulament se poate modifica/completa cu acordul majorităţii proprietarilor din condominiu, şi va fi adus la cunoştinţă, prin afişare la avizier sau prin înmânarea unei copii conforme a acestuia, tuturor proprietarilor, în termen de 7 zile de la adoptarea modificărilor/completărilor.

 Art. 24 – Prezentul regulament este adus la cunoştinţă tuturor proprietarilor din condominiu, prin afişare la avizier sau prin înmânarea unei copii conforme a acestuia, în termen de 7 zile de la adoptare.

 Art. 25 – Prezentul regulament intră în vigoare în termen de __________________7 zile de la adoptare, dar nu mai devreme de îndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 24.

Notă:

7 Se completează cu termenul de intrare în vigoare a regulamentului. Termenul va fi stabilit numai după aducerea la cunoştinţă a regulamentului tuturor proprietarilor din condominiu, prin afişare la avizier sau prin înmânarea unei copii conforme al acestuia.

 Sursa:  Extrase din Monitorul Oficial al Romaniei. Multumiri pentru preluare pe site!!!!!